Mediplus va deservi 244 de farmacii din judetele Dolj, Gorj, Mehedinti, Valcea si Olt, procesand lunar, in medie, 20.400 de facturi. Lucrarile au inceput anul trecut in octombrie, iar depozitul a devenit functional la mijlocul lunii martie. “Acest depozit ne va permite sa pastram un control permanent asupra standardelor de calitate pe care Mediplus, ca lider pe piata de distributie a medicamentelor si le impune, atat in Craiova cat si in toate celelate judete deservite,” a declarat Vivian Diaconescu, Director General Mediplus.

In cadrul depozitului de la Craiova, 77 de angajati proceseaza zilnic peste 73.000 de produse farmaceutice. Pentru distributia medicamentelor, depozitul dispune de o flota de 11 masini, parte din acestea fiind dotate cu un sistem special de monitorizare a temperaturii produselor medicamentoase pe tot parcursul traseului, de la preluare si pana la livrarea acestora catre clienti.

“Depozitul de la Craiova este al noualea depozit propriu pe care il lansam si face parte din programul de investitii de peste 12 milioane euro, lansat de Mediplus in 2004. Ne-am propus, prin aceste investitii, sa construim o retea de depozite proprii standard pentru toate locatiile Mediplus din tara”, a adaugat Vivian Diaconescu, Director General Mediplus.

Citeste si:

Terenurile depozitelor proprii Mediplus au, fiecare, minimum 1.500 mp. Suprafata totala a terenului de la Craiova este de 5.000 mp.

La sfarsitul anului 2006, reteaua Mediplus cuprindea 12 depozite (Bacau, Brasov, Cluj Napoca, Constanta, Craiova, Galati, Iasi, Mogosoaia - Ilfov, Oradea, Sibiu, Tg. Mures, Timisoara), si patru birouri locale (Baia Mare, Hunedoara, Pitesti, Suceava) cu o acoperire geografica de 100%.