"Am dovedit cu cele opt magazine deschise pana in prezent fezabilitatea conceptului nostru si faptul ca raspunde din toate punctele de vedere nevoilor consumatorilor cu venituri medii si mici", a declarat in comunicat directorul general al companiei MiniMax Discount, Rainer Exel.

Anul acesta retailerul MiniMax Discount intentioneaza sa mai deschida magazine la Campulung Muscel, Brasov, Buzau, Cernavoda, Navodari, Ovidiu, Petrosani, Rasnov si Turnu Magurele. Fiecare magazin implica o investitie de 750.000 euro, avand suprafata de vanzare de 1.000 metri patrati si 80 de locuri de parcare.

Administratia centrala a MiniMax Discount se afla in Bucuresti, unde dispune de un depozit de 15.000 metri patrati si mai include sapte filiale in Calarasi, Hunedoara, Mangalia, Oltenita, Slatina, Targoviste si Urziceni. Compania vizeaza deschiderea a peste 100 de magazine.

MiniMax Discount este o companie romaneasca ce a intrat pe piata in primavara lui 2005. In primul an de activitate a obtinut o cifra de afaceri de 25,6 milioane lei. Reteaua de magazine MiniMax Discount a inregistrat anul trecut un profit net de 4,2 milioane lei, la o cifra de afaceri de 48,9 milioane lei.
Jucatorii concurenti pe segmentul retailului de tip discount din Romania sunt Plus Discount, Kaufland, XXL Megadiscount si Penny Market.