Automobilistii au motive de suparare, pentru ca luna februarie va fi saraca in ceea ce priveste lansarea de noi modele de masini. Marile companii importatoare ale diverselor marci in Romania vor incepe lansarile din primavara.

Prima lansare va fi facuta in februarie de Porsche Romania, importatorul marcilor Volkswagen, Porsche si Seat, care va lansa noul Seat Toledo. Acest model va fi disponibil in patru tipuri de motorizare, dintre care doua diesel. Cel mai puternic motor diesel are 2,0 litri si dezvolta 140 de cai putere, iar cel pe benzina are capacitate asemanatoare, numarul de cai putere fiind de 150. Pretul la aceste modele va fi in jur de 13.500 de euro fara taxe. In martie, Porsche Romania va mai lansa noul Volkswagen Passat si Skoda Combi 4X4.

Noul BMW Seria 3

Martie pare sa fie o luna propice pentru lansari auto, pentru ca mai multe companii vor scoate pe piata ceva nou. Automobile Bavaria va lansa in luna martie noul BMW Seria 3. Noile sisteme de transmisie si suspensiile sport ofera un nivel de agilitate, reactie si stabilitate fara precedent, spun cei de la Automobile Bavaria despre noul model. Cel mai puternic motor al gamei este cel de 3 litri, ce dezvolta o putere de 258 de cai putere. Din dotarea standard fac parte sistemul de frinare in curbe (CBC), sistem de control al stabilitatii (DSC) si altele. In aceeasi luna, Automobile Bavaria va lansa si Mini Cabrio.

Primul SUV de la Saab

Pentru Saab, anul 2005 va fi unul dintre cele mai intense in ceea ce priveste lansarea de noi modele, spun cei de la Saab Romania. In luna martisorului se va lansa Saab 9-3 Wagon. Pe piata americana si pe cea canadiana circula primul SUV din familia Saab, 9-7X, care a fost lansat in primavara lui 2004. Pentru piata europeana, jeep-ul Saab se va gasi incepind cu 2006. In toamna, actualul Saab 9-5 care circula pe soselele romanesti va fi inlocuit cu o versiune mai noua, iar gama de motoare se va imbogati cu noi variante diesel. Tot pentru 2005, dar nu se stie precis, este anuntata aparitia unei noi motorizari aero pentru Saab 9-3, de 3,0 litri. Saab 9-3 se comercializeaza la noi in tara, dar nu a avut loc lansarea sa oficiala. Ca dotare optionala, Saab ofera pentru versiunea de 150 de cai putere o cutie de transmisie automata in 6 trepte, Aisin AW, ceea ce reprezinta o premiera pentru Saab si pentru acest segment de piata, mai arata cei de la Saab. In functie de motorizare, pretul Saab 9-3 porneste de la 21.968 de euro si ajunge la 22.961 de euro CIP. Automobilistii vor putea sa se orienteze catre o masina si la Romcar, importatorul marcii Ford, care va lansa, tot in martie, noul Ford Focus.

Modele japoneze de la Renault

Renault Romania, importatorul marcilor Renault si Nissan in Romania, lanseaza in februarie Nissan Murano. Nissan Pathfinder va avea lansarea oficiala in tara noastra in luna aprilie. Este combinatia perfecta intre confortul unei berline, performantele unui off-road si spatiul unui MPV, spun reprezentantii Renault. Producatorii japonezi vor mai fi prezenti pe soselele romanesti, din luna iunie, cu Nissan 350 Z Roadster, versiunea cu doua locuri 350 Z. In plina vara, incepind cu luna august, Nissan Navara va putea fi vazut pe drumurile noastre, atunci avind loc lansarea de catre cei de la Renault Romania. Catre sfirsitul anului 2005, va fi lansat si modelul Micra C+C, acesta fiind considerat viitoarea referinta in clasa mica a decapotabilelor, spun importatorii.

Prima lansare a unui model Renault va avea loc in aprilie, cu modelul Modus, un minimonovolum de clasa mica, o alternativa interesanta a modelului Clio. Grand Scenic nu are o data fixa pentru lansarea in Romania, reprezentantii sustin ca va fi scos pe piata in prima parte a anului. Oricum, este versiunea cu sapte locuri a modelului Scenic, Renault fiind primul constructor, dupa cum spune dealer-ul. Acesta propune doua versiuni de caroserie pentru acelasi model. Ultima lansare, dar nu si cea din urma, a Renault Romania va fi in luna mai, cind va fi lansat modelul Megane Coupe Cabriolet. Pentru modelele ce urmeaza a fi lansate, importatorul nu poate oferi nici date tehnice, nici preturi, pentru ca nu au fost definitivate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri