Enel va prelua Electrica Muntenia Sud in cateva saptamani, discutiile dintre Enel si partile romane fiind aproape de final, a declarat, potrivit NewsIn, presedintele Enel Romania, Matteo Codazzi.
"Acum cooperam cu partile romane pentru a ne apropia de a prelua efectiv Electrica Muntenia Sud. Discutiile sunt aproape de final, privatizarea companiei romanesti urmand a fi realizata intr-un timp foarte scurt, fiind vorba doar cateva saptamani", a mai spus Matteo Codazzi.

Presedintele Enel Romania a mai afirmat ca Romania are nevoie de consolidari in ceea ce priveste distributia energiei electrice. Acesta a subliniat ca energia electrica este cu 30% mai ieftina in Romania decat cea din Italia.

Directorul general al Electrica, Corneliu Stan, declara pe 18 septembrie 2007 ca grupul italian Enel, desemnat castigator in procesul de privatizare al Electrica Muntenia Sud, va intra in posesia pachetului de actiuni de 67,5% cumparat la companie, la inceputul anului 2008, cel mai probabil in ianuarie.

Contractul de privatizare al Electrica Muntenia Sud cu Enel a fost semnat pe 8 iunie 2007, dupa ce grupul italian a fost desemnat, in vara anului precedent, castigator al procesului de privatizare a celei mai mari filiale a companiei Electrica.

Enel a oferit 820,099 milioane de euro pentru preluarea a 67,5% din actiunile Electrica Muntenia Sud.

Grupul italian Enel detine in Romania si controlul asupra distributiilor de electricitate Electrica Dobrogea si Electrica Banat.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri