Planurile companiei vizeaza punerea in functiune a unei fabrici de panouri de poliuretan in luna mai, a unei sectii de productie-profilare la Iasi, la sfarsitul lunii martie si a unei sectii asemanatoare la Cluj, in iunie 2008, potrivit directorului general al Arcelor Mittal Construction Romania, Marian Pirvu.

In plus, Arcelor Mittal Construction Romania a pus in functiune inca din luna februarie unei noi sectii de productie de profile structuri metalice.

"Ne asteptam pentru acest an la o crestere consistenta a cererii atat dinspre zona constructiilor civile, cat si industriale. Ne-am propus sa acoperim aceasta cerere prin investitii in noi capacitati de productie. Avem o serie de lucrari incepute in 2007 care se vor finaliza in acest an, suma totala fiind de aproximativ 14 milioane de euro", a declarat directorul general al Arcelor Mittal Construction Romania, Marian Pirvu.

Potrivit conducerii companiei, prin aceste investitii se vor dezvolta capacitatile de productie, ajungandu-se astfel pana la doua milioane de mp/an pentru panouri si 5.000 tone/an pentru profile structuri metalice.

Citeste si:

Ca strategie de piata pentru 2008, Arcelor Mittal Construction isi propune sa creasca vanzarile prin reducerea preturilor si prin termene de livrare mai mici, toate acestea avand la baza marirea capacitatii de productie si renuntarea la importuri. La finalizarea investitiilor, Arcelor Mittal Construction intentioneaza sa detina o cota de piata de 20%, fata de 10% in prezent, a mai spus directorul general al companiei.

"Directiile strategice au la baza o noua configurare a business-ului si o reorganizare a companiei pe trei divizii distincte: Armat, Arval si Arclad. In plus, am apelat si la o schimbare in planul imaginii, prin modificarea recenta de nume din Kontirom in Arcelor Mittal Construction Romania. Toate acestea precum si apartenenta la cel mai mare grup metalurgic din lume vor contribui la cresterea notorietatii brandurilor noastre, a increderii partenerilor in produsele si serviciile oferite", a mai precizat Marian Pirvu.

Arcelor Mittal Construction Romania este prezent pe piata cu cele trei banduri industriale dedicate constructiilor: Armat, Arclad si Arval. Brandul Armat este dezvoltat in urma unei expertize in domeniul acoperisurilor, planseelor si structurilor metalice pentru case si se adreseaza catre dezvoltarea proiectelor rezidentiale, Arclad cuprinde o serie de activitati al caror scop este de a servi nevoile curente ale firmelor de constructii, oferind produse din tabla cutata, panouri si accesorii, iar Arval este specializat pe solutii tehnice si arhitecturale complete pentru fatade, acoperisuri si plansee precum si hale industriale usoare.