"Profitul realizat din serviciile de asistenta juridica si reprezentare acordate pentru recuperarea creantelor ocupa o pondere importanta in totalul veniturilor. Estimam ca ponderea detinuta in cifra de afaceri a societatii noastre de avocatura este de aproximativ 25%", a declarat, potrivit NewsIn, senior partner Calin-Andrei Zamfirescu.

In opinia lui Calin Zamfirescu, piata autohtona de recuperare a creantelor este o piata dinamica, aflata la un nivel mediu de dezvoltare iar pe aceasta piata mai au loc noi societati in afara celor existente, dar acestea nu ar putea sa acapareze o cota semnificativa din piata recuperarilor de creante.

"Desi societatea noastra de avocatura nu a realizat o evidenta exacta a tuturor creantelor recuperate pana in prezent, este cert ca valoarea creantelor pentru care am primit mandat de la creditori, depaseste 100 milioane de euro. Realizarea unei evidente exacte este ingreunata de modalitatile de stingere a creantelor pretinse: astfel, se pot incheia tranzactii, se pot cesiona creante sau recupera numai partial. Cu toate acestea, numarul mandatelor primite pentru recuperarea creantelor a inregistrat o crestere constanta", a mai adaugat Zamfirescu.

Calin Zamfirescu a mai declarat ca societatea de avocatura acorda servicii de asistenta juridica si reprezentare pentru recuperarea creantelor din strainatate.

Citeste si:

Casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu estimeaza pentru anul in curs o crestere a cifrei de afaceri de aproximativ 30%. De asemenea urmareste depasirea mediei de 120.000 euro/avocat anual si diminuarea costurilor cu minim 10%.

Din tranzactiile importante asistate anul trecut de Zamfirescu Racoti Predoiu fac parte listarea Vimetco
N.V. pe London Stock Exchange, finantare prin credit sindicalizat a societatii Vimetco N.V. cu 190 milioane de dolari, asistenta Grupului irlandez CRH in preluarea Elpreco Craiova si asistenta proiect imobiliar Romflet SA (peste 700 apartamente cu o valoare de 120 milioane de euro).

Pe data de 29 februarie 2008, Catalin Marian Predoiu, avocat asociat la casa de avocatura Zamfirescu Racoti Predoiu din 2005, a fost numit in functia de ministru al Justitiei.. Pe durata mandatului de ministru al Justitiei, calitatea de avocat a acestuia este suspendata pentru caz de incompatibilitate.