Previziunile initiale vizau o suma de aproximativ 21 milioane de euro, dar investitiile efectuate pana la ora actuala au dus la depasirea cifrelor scontate. Cresterea estimarilor cifrei de afaceri pentru 2008 survine pe fondul dezvoltarii serviciilor si extinderii in teritoriu.

"Investitiile pe care le-am realizat pentru a finaliza constructia a doua noi hyperclinici, cea din Drumul Taberei din Bucuresti si cea din Timisoara, au dus la cresterea cifrei de afaceri pe care o estimasem anterior. Am dorit sa continuam intr-un ritm alert extinderea MedLife pentru a raspunde cererii de servicii medicale (...) pe partea de retail si solicitarilor venite din partea clientilor nostri corporativi, ce au sedii sau filiale in zona de vest. In ultimii doi ani numarul pacientilor care intra zilnic in unitatile noastre a crescut de la 1.500 de pacienti in 2006 la 3.000 in 2008", a declarat directorul MedLife, Ciprian Ciobanu.

In 2008 MedLife a investit peste trei milioane de euro pentru deschiderea hyperclinicii din zona Unirii din Bucuresti, a laboratorului propriu de analize la Cluj-Napoca, infiintarea Centrului de Medicina Materno-Fetala, mentinerea dotarii cu echipamente medicale la cel mai inalt nivel in toate locatiile, precum si pentru pregatirea deschiderii hyperclinicilor din Timisoara si din Drumul Taberei Bucuresti.

De asemenea, compania a anuntat deschiderea unei noi hyperclinici la mijlocul lunii noiembrie care este situata in cadrul complexului comercial Favorit din zona Drumul Taberei. Compania a ales aceasta zona pentru a se extinde, dat fiind numarul mare de clienti corporativi care au birourile in zona de vest a capitalei, cererea crescuta de servicii medicale private pe segmentul de retail, precum si cei peste 700.000 de locuitori din zona respectiva.

MedLife se asteapta ca noua clinica sa preia o parte din clientii actuali si, in plus, sa aduca o crestere cu circa 25% a numarului total de pacienti. Odata cu deschiderea celei de-a treia hyperclinici, MedLife va ajunge la un numar de 1.000 de angajati, din care 600 sunt medici si personal medical.

Citeste si:

Prima hyperclinica MedLife din tara functioneaza la Timisoara din luna august si include 20 de cabinete medicale, peste 30 de specialitati medicale, aparatura de imagistica (ecografie 2D, 3D si 4D, tomografie computerizata, radiologie, mamografie, osteodensimetrie etc.), laborator de analize de chimie, hematologie, imunologie, genetica si bacteriologie.

MedLife a inregistrat in primele sase luni din 2008 o cifra de afaceri de 14,3 milioane dolari, dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. In 2007, compania a obtinut o cifra de afaceri de 12,7 milioane euro, in crestere cu 67% comparativ cu anul 2006, cand cifra de afaceri a fost de 7,5 milioane euro. MedLife are un numar de 160.000 de abonati din peste 500 de companii.

MedLife detine peste 30% cota de piata in Bucuresti pe unul dintre cele mai importante segmente de piata, cel al serviciilor oferite clientilor corporati. La nivel national compania are o cota de piata de 5% din totalul serviciilor medicale private.

MedLife are 870 de angajati, din care peste 400 sunt medici si personal medical. In tara, MedLife ofera servicii medicale prin intermediul celor 120 de clinici si centre medicale partenere din reteaua NetLife. Incepand cu luna octombrie 2006, IFC este actionar al MedLife cu o pondere de 20%.