Conducerea Fondului Proprietatea va supune aprobarii viitorului guvern un act normativ prin care Fondul sa poata emite obligatiuni, prin care sa atraga bani din piata, a declarat Mircea Ursache, membru al Consiliului de Supraveghere al FP, citat de NewsIn.
"Am elaborat si propus un act normativ, pe care il vom supune aprobarii urmatorului guvern, prin care sa completam caracterul Fondului cu posibilitatea de a emite obligatiuni cu o dobanda care va fi reglementata si care sa permita Fondului sa colecteze bani din piata", a mai declarat Ursache.

Actionarii Fondului Proprietatea au discutat, in 25 septembrie 2007, in cadrul primei adunari generale extraordinare, posibilitatea ca Fondul sa fie autorizat sa emita obligatiuni in conditiile legii, aceasta fiind una dintre prevederile noului act constitutiv al societatii.

Numarul de actionari persoane private ai Fondului Proprietatea a ajuns in prezent la 2.024, iar detinerea acestora in capitalul Fondului este de 25,3%.

Fondul Proprietatea va avea un profit de peste 150 mil. euro in acest an

"Fondul Proprietatea va avea la sfarsitul anului un profit de peste 150 milioane euro, fata de 100 milioane euro cat a inregistrat la sfarsitul lui 2007", a spus Ursache.

Fondul Proprietatea (FP) a inregistrat in primele noua luni un profit net de 424,8 milioane lei (117 milioane euro), in crestere cu 40% fata de intervalul similar din 2007, la care au contribuit mai ales veniturile din dividende.

"In primele noua luni din 2008, am avut venituri din dividende 382,7 milioane lei, venituri din dobanzi de 49,4 milioane lei, venituri din diferente de curs valutar de 23,9 milioane lei si alte venituri de 2,6 milioane lei, in timpa ce profitul net inregistrat de fond a fost de 424,8 milioane lei", declara, pe 12 noiembrie, directorul general al Fondului, Daniela Lulache. Fondul are detineri la 88 de companii, dintre care cele mai multe sunt din sectorul energetic.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri