La sfarsitul lunii octombrie, rata somajului la Galati era de 5,8%. In acea perioada, firmele din judet au inceput sa faca primele disponibilizari de personal ca urmare a restrangerii activitatilor, pe fondul crizei economice.

Primele societati care au recurs la aceasta masura au fost cele aflate in relatii contractuale cu cel mai mare agent economic din regiune, combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, la randul sau afectat de criza. ICMRS SA, intreprinderea care a construit combinatul de la Galati si care deruleaza acum lucrari de reparatii acolo, si Grand Smithy Works International, firma care opereaza in Halda de Zgura de pe platforma siderurgica, au renuntat la 300 de muncitori. La momentul respectiv, Agentia Judeteana de Ocupare a Fortei de Munca prognoza o rata a somajului de peste 6% pentru luna noiembrie, transmite NewsIn.

Temerile oficialilor AJOFM s-au adeverit. Rata somajului in judetul Galati a ajuns la 6,2% la 30 noiembrie, iar grosul concedierilor incepe abia acum. Nu mai putin de 26 de companii locale vor concedia o parte din angajati in decembrie si in ianuarie. Este vorba de companii din industria metalurgica, din industria lemnului si a mobilei, din constructii, din transporturi, din industria textila, din agricultura, din industria masinilor si echipamentelor, din comert si din prelucrarea deseurilor.

Aproximativ 1.100 de galateni sunt trimisi acasa incepand de luna aceasta. Super A Plus K, firma care se ocupa cu repararea, intretinerea si instalarea masinilor si echipamentelor si care deruleaza majoritatea operatiunilor pe platforma siderurgica, renunta la 260 dintre cei 540 de salariati. Alte trei firme care depind in mare masura de combinat disponibilizeaza fiecare peste 100 de oameni. Este vorba de Proconstruct SRL si Katy SRL, ambele avand ca obiect de activitate constructia de cladiri, si Rentacar Service SRL, care se ocupa cu fabricarea de masini, utilaje si echipamente. Proconstruct trimite acasa 130 din cei 144 de salariati, Katy 108 din cei 415 angajati, iar Rentacar Service 127 din cei 200 de oameni.

Alte firme care fac disponibilizari luna aceasta sunt Siriso Group SRL din industria textila, care concediaza 86 din cei 99 de salariati, Lemnland SRL din industria lemnului, care concediaza 80 din cei 160 de angajati, Exfilmetal SRL din industria constructiilor metalice, care concediaza 44 din cei 50 de salariati, Societatea Comerciala de Intretinere si Reparatii Vagoane de Calatori "CFR-S.I.R.V." SA Marasesti, care apartine de Regionala CFR Galati si care concediaza 38 din cei 95 de salariati, si Arcom Mecon SA din transporturi, care concediaza 34 din cei 50 de salariati.

Alte trei societati au anuntat disponibilizari in doua etape. Astfel, Petantic SRL, care se ocupa cu intretinerea masinilor si echipamentelor si opereaza pe platforma siderurgica, trimite in somaj 72 de salariati din decembrie si inca 56 din ianuarie dintr-un total de 152. Tastrom 2 SRL cu 129 de angajati, al carei obiect de activitate este tratare si eliminarea deseurilor, concediaza 61 de oameni luna aceasta si 11 luna viitoare. De asemenea, Agrimat Matca SA, societate cu profil agricol si cu un total de 92 de salariati, renunta la 27 dintre ei in decembrie si la alti 11 in ianuarie.

In ianuarie 2009 se anunta, insa, concedieri masive, in special in constructii. Cea mai mare societate de profil din regiune, VEGA 93 SRL, va disponibiliza atunci 1.600 din cei 2.060 de angajati. Firma Confort SA – tot din domeniul constructiilor si care, alaturi de Vega 93, face parte din Grupul de Firme Vega, controlat de omul de afaceri Cornel Istrate – va concedia 300 din cei 560 de salariati. Tot in ianuarie, patru firme vor disponibiliza fiecare peste 100 de oameni. Atlas SA, societatea care asigura pana de curand transportul siderurgistilor galateni din oras catre combinat si retur, va concedia 170 din cei 403 angajati.

Citeste si:

Societatea de constructii Unicom SA va renunta la 154 din cei 309 muncitori, producatorul de mobila Staer International va trimite in somaj 150 din cei 776 salariati, iar Hidrotehnica SA, al carei obiect de activitate il reprezinta lucrarile de geniu civil, va disponibiliza 119 din cei 244 de oameni.

Alte societati care vor face concedieri colectiv in prima luna a anului viitor sunt: Unitec Construct SA din Tecuci, firma de constructii cu 146 de angajati, care va renunta la 72 de oameni; Climatec SRL, al carei obiect de activitate il constituie lucrarile de geniu civil, care va trimite in somaj 45 din cei 142 de salariati; Arabesque, care se ocupa cu comertul cu ridicata si care va concedia 35 din cei 4.155 de angajati; Unipresprod din industria constructiilor metalice, care va disponibiliza 31 din cei 62 de oameni; producatorul de articole de imbracaminte Adina SRL va renunta la 30 din cei 42 de salariati; Fiertctc Sibel din industria metalurgica va trimite in somaj 25 din cei 174 de angajati; Unimecbet va concedia 25 din cei 52 de oameni, iar constructorul Ambient va renunta la 12 din cei 23 de salariati.

In total, 3.913 galateni isi pierd locul de munca in decembrie si in ianuarie, arata statisticile Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca. Impreuna cu cei 370 de muncitori concediati in noiembrie, rezulta 4.283 de someri generati de criza, la Galati. Acestora li se vor adauga siderurgistii care urmeaza sa paraseasca ArcelorMittal Galati pana la inceputul lunii martie 2009, in schimbul platilor compensatorii.

Compania va aproba cu prioritate plecarea salariatilor din Tesa si din serviciile auxiliare, dar si din productie, unde sunt vizati muncitorii bolnavi si cei care mai au cateva luni pana la pensie. Administratia combinatului nu a comunicat o tinta in ceea ce priveste numarul angajatilor care vor putea parasi astfel unitatea. In prezent, ArcelorMittal Galati are in jur de 13.600 de angajati.

In mai 2008, directorul general Augustine Kochuparampil declara ca tinta managementului este sa se ajunga la 13.000 de angajati pana la finele acestui an si la 10.000-11.000 de oameni pana in 2014.

Pe langa disponibilizarile operate sau anuntate, reducerea volumului de angajari noi este un alt factor care contribuie la cresterea somajului in judetul Galati. Potrivit AJOFM, in noiembrie 2008 si-au gasit un loc de munca 382 de galateni, cu aproape 25% mai putini decat in noiembrie 2007, cand 505 persoane s-au incadrat in munca.