Directorul general al Societatii Nationale a Lignitului Oltenia (SNLO), Eugen Davidoiu, si directorul general al Complexului Energetic (CE) Rovinari, Laurentiu Ciurel, au aflat astazi ca au fost inlocuiti din functie, desi ordinul a fost semnat de ieri.
Atat Eugen Davidoiu, cat si Laurentiu Ciurel spun ca nu sunt membrii ai niciunui partid politic.

"Presa a stiut de ieri, eu am aflat azi dimineata (n.r. luni, 12 ianuarie 2009). Noul director, Daniel Burlan, a venit cu ordinul in mana", a declarat Eugen Davidoiu, fostul director general al SNLO.

La randul sau, fostul director al Complexului Energetic Turceni, Laurentiu Ciurel, a declarat ca luni "a venit un domn de la organizatia locala PDL sa il instaleze pe noul director, Gheorghe Davitoiu. Ordinul de eliberare din functie era semnat de duminica, 11 ianurie 2009", a precizat Ciurel.

Angajatii Biroului de presa al Ministerului Economiei, actionarul majoritar al celor doua companii, au declarat, citati de NewsIn, la ora publicarii materialului, ca ei inca nu stiu nimic legat de aceste modificari.

Eugen Davidoiu a fost director general al SNLO incepand din luna mai 2007.
Laurentiu Ciurel a fost director general al CE Rovinari intre lunile mai si august 2006 si apoi din luna mai 2007 pana in ianuarie 2009.

SNLO a inregistrat in 2008 un profit net de circa 4,5 milioane lei, potrivit datelor preliminate ale companiei, in scadere fata de profitul net realizat in 2007, de 8,3 milioane lei. In anul 2006, compania a inregistrat pierderi financiare si rezultatele financiare au fost generate prin ajutor de stat.

Complexul Energetic Rovinari a avut pe primele 11 luni din 2008 un profit net de 93,8 milioane lei, in crestere fata de profitul net la 11 luni in 2007, de 91 milioane lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri