Cele patru fabrici romanesti din sectorul aluminiului au incaput pe mina rusilor. In urma tranzactiilor din ultimele luni, trei dintre ele au acelasi proprietar. Avantajul: el detine o structura integrata, care este mult mai profitabila.

Industria romaneasca de aluminiu inseamna patru unitati: doua de fabricare a aluminei (obtinuta din bauxita si folosita ca materie prima pentru producerea aluminiului), una de productie propriu-zisa a aluminiului si una de prelucrare a acestuia. Este vorba, pe rind, de Alum Tulcea si Alor Oradea, Alro Slatina si, respectiv, Alprom Slatina. Interde-pendenta dintre ele este clara: ca sa faci aluminiu ai nevoie de alumina si, ca sa-l vinzi cit mai scump, e preferabil sa-l vinzi sub forma prelucrata.

Tocmai de aceea, ultimii ani au fost marcati de un razboi surd pentru ca cele trei segmente sa fie detinute de acelasi investitor. Sectorul este oricum profitabil si, asa, devine mult mai profitabil.

Duetul Alro-Alprom

Privatizarea Alro Slatina, societate socotita o „perla a coroanei“, a fost una dintre cele mai mediatizate si controversate tranzactii. Privatiza-rea celui mai mare producator de aluminiu din Europa de Est a fost atipica si nu a constat intr-o vinzare clasica a pachetului majoritar de actiuni. Firma americana Marco International a cumparat, treptat, direct si prin subsidiarele sale, pachete de actiuni Alro de pe piata de capital. Initial, APAPS-ul lui Musetescu a vrut sa vinda societatea prin majorare de capital care urma sa fie facuta de Marco. Grupul devenea astfel majoritar, dar statul nu primea nici un ban, sumele urmind sa se duca in societate. La presiunea opiniei publice, procesul a fost stopat. Insa, in mai 2002, Marco ajunsese sa detina cam 41% din actiuni. Atunci, Musetescu le-a vindut restul de 10%, logic fiind ca nimeni nu vine sa mai cumpere daca are linga el un actionar atit de puternic. Statul a incasat doar 11,4 milioane de dolari pentru pachetul de 10%. Gurile rele au spus ca, daca se vindea pachetul majoritar, se obtineau cel putin 50 de milioane. Alro avea la sfirsitul anilor ’90 o cifra de afaceri anuala de 300 de milioane de dolari si un profit de 50 de milioane.

Dupa Alro, Marco a luat si Alprom. Explicatia statului: e bine ca acelasi investitor sa le aiba pe amindoua, pentru ca Alprom depin-de exclusiv de Alro. Pretul final: 13,8 milioane de dolari, cu tot cu investitii si capital de lucru.

Alor Oradea: vin prima data rusii

Citeste si:

Prima societate din sector care a fost vinduta a fost producatorul de alumina Alor Oradea. A fost cumparata, la valoarea de lichidare, de Russki Aluminium, in 1998. Paravanul sub care Russki (detinuta de celebrii oligarhi Roman Abramovich si Oleg Deripaska) a administrat societatea de la Oradea s-a numit Cemtrade. Firma de care n-ar fi strain insusi celebrul Constantin Iavorski, fostul ministru moldovean care are exclusivitate la importurile de combustibil derulate de statul roman. Toata productia de la Cemtrade Oradea mergea, firesc, la Russki Aluminium. Pina in 2001, cind rusii au inchis fabrica, pe motiv ca nu mai era profitabila. Anterior, ei au incercat un fel de santaj cu statul - au cerut pret preferential pentru energia livrata de Termoelectrica, spunind ca, daca nu-l obtin, ii trimit acasa pe cei 700 de angajati. Nu l-au obtinut si singura fabrica de alumina care folosea bauxita autohtona a fost inchisa. Anul trecut, Cemtrade a inchiriat pentru trei ani activele altei societati rusesti, Soiuz Metal, care ar urma sa relanseze productia.

Balli a vindut Alum

Afacerile s-au facut mai pe tacute la celalalt producator de alumina, Alum Tulcea. Societatea a fost cumparata la jumatatea anilor ’90 de controversata (mai ales in cazul Sidex) Casa de comert britanica Balli Metal. Dupa ce au cumparat platforma de la Slatina, americanii de la Marco au dus un razboi furibund pentru preluarea Alum, pentru ca depindeau de alumina produsa aici. S-a ajuns chiar la procese pentru niste cantitati de alumina care n-ar fi fost livrate. Tranzactia nu s-a mai facut, iar Alro nu a mai vrut sa cumpere alumina de la Tulcea. A preferat sa importe. Alum a stat inchisa timp de doua luni, pina a gasit noi clienti externi. Insa, dupa ce unul dintre patronii Balli a fost acuzat in Elvetia de disparitia a multe zeci de milioane de dolari din contabilitate, finantarea activitatii de la Tulcea a scazut si grupul a decis sa vinda societatea.

Misitki a luat tot

Cel care a cumparat pentru 7,3 milioane de dolari pachetul majoritar de actiuni de la Alum este Viktor Misitki, proprietarul unui grup siderurgic rus, Rinko, potrivit unor informatii din presa. Tranzactia s-a perfectat pe Rasdaq, la inceputul acestui an. Evident, tranzactia nu s-a facut la vedere, ci printr-o firma offshore din Belize.

Si la Alro-Alprom lucrurile s-au mai limpezit. Inca de la privatizare s-a banuit ca in spatele camerei americane de comert Marco s-ar afla rusi. Americanii au negat intotdeauna, dar nici nu si-au dezvaluit niciodata toti actionarii. Vara trecuta, s-a ridicat o prima perdea - gigantul Gazprom a anuntat ca va participa la privatizarea Distrigaz intr-un consortiu format taman cu proprietarii de la Alro. Iar in noiembrie 2004, presedintele american al Consiliului de Administratie de la Alro si-a dat demisia. Fara explicatii. Alaturi de alti trei oameni ai grupului Marco. Surse din sectorul aluminiului ne-au spus ca demisia a survenit pentru ca americanii de la Marco nu prea se mai intelegeau cu cei care le-au finantat preluarea combinatului in legatura cu „modul in care ei inteleg sa faca afaceri“.

Si, potrivit surselor noastre, boss-ul ascuns de la Alro-Alprom este acelasi Viktor Misitki, prin faptul ca este actionar majoritar la Marco International. Directorul roman al combinatului, Gheorghe Dobra, se fereste insa. „Nu pot sa comentez nimic, actionarul nostru majoritar este Marco International“, spune el.