“De la inceputul acestui an circa 60 de oameni care lucrau in 5 din cele 20 de statii de betoane de pe piata locala au fost trimisi in somaj tehnic. Pe perioada in care vor ramane acasa, salariatii vor primi 75% din salariu”, spune Markus Wirth, directorul general al Holcim Romania, subsidiara locala a grupului elvetian Holcim.

Compania a decis sa inchida temporar cele 5 capacitati de productie, pe fondul scaderii cererii de beton de pe piata. Wirth a precizat ca deocamdata nu se pune problema concedierii angajatilor, dar nu a exclus aceasta varianta in cazul in care vanzarile vor scadea puternic. “In momentul cand trimiti oameni in somaj tehnic pentru o perioada mai mare de sase luni exista o foarte mare posibilitate sa nu mai ai nevoie de acei angajati”, afirma directorul general al companiei.

Una dintre explicatiile pentru trimiterea in somaj tehnic a celor 60 de angajati ar putea fi scaderea cu 30-40% a vanzarilor companiei din primele doua luni ale acestui an, comparativ cu perioada similara a anului trecut. Diminuarea vanzarilor a fost generata atat de instalarea crizei, care a afectat serios sectorul constructiilor, cat si de temperaturile scazute din aceasta iarna, declara Markus Wirth, intr-un interviu recent acordat Wall-Street.

Cel mai fericit scenariu de business al companiei pentru 2009 prevede mentinerea cifrei de afaceri la nivelul din 2008, respectiv 372 de milioane de euro, in vreme ce varianta pesimista indica o scadere de 20-25% a afacerilor.

Holcim Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri in crestere cu 25% fata de valoarea de 297 de milioane de euro din 2007, chiar daca raportul financiar al grupului indica o majorare de circa 31% a businessului fata de anul trecut.

De asemenea, compania a realizat un profit din exploatare de 76 de milioane de euro in 2008, cu 18,7% mai mult decat in 2007. “Diferenta de 6% dintre datele financiare comunicate de grup si cele anuntate de Holcim Romania reprezinta stocurile de material de ciment, beton si agregate nevandute in 2008”, subliniaza Wirth. Raportat la cifra de afaceri din 2008, vanzarile de ciment au totalizat 273 de milioane de euro, cele de betoane - 70 de milioane de euro, iar vanzarile de agregate - 29 de milioane de euro. Compania a vandut anul trecut cu 23% mai mult ciment decat in 2007.

Holcim Romania nu va mai investi anul acesta in majorarea capacitatilor de productie, chiar daca raportul financiar al grupului publicat la inceputul lunii martie prevedea o majorarea cu 600.000 de tone a capacitatii de productie, de la 4,7 la 5,3 tone.

“Vom continua sa investim doar in finalizarea proiectului de crestere a productiei de la fabrica din Campulung si in mentenanta unitatilor de productie, in vreme ce investitiile in majorare capacitatii de productie vor fi sistate”, mentioneaza Wirth. Compania isi propune sa investeasca 33 de milioane de euro in 2009, din care 25 de milioane de euro vor fi destinate finalizarii proiectului de la Campulung.

Investitiile companiei au totalizat anul trecut 133 milioane euro, cu 7 milioane de euro mai mult decat in 2007.

Majorarea costurilor de productie si investitiile derulate de companie in 2008 vor avea impact si asupra profitului net al companiei, care va fi mai mic decat cel de 34,3 milioane de euro din 2007, spunea recent Wirth. Elvetienii au circa 1.400 de angajati in Romania si trei fabrici de ciment, la Turda, Campulung si Alesd, 20 statii de betoane si 8 statii de agregate.

La nivel de grup, Holcim a consemnat o scadere de 52% a profitului net in 2008, de la 2,34 miliarde euro, in 2007, la 1,12 miliarde euro. Alaturi de Lafarge (Franta) si Heidelbergcement (Germania), Holcim controleaza piata locala de ciment.