Institutia educationala face parte din Oxford University (Marea Britanie) si a fost infiintata in 1996, fiind una dintre cele mai tinere scoli de business din lume. Scoala a mai dat un absolvent roman de master in finante si economie, iar in prezent inca patru romani sunt inscrisi la un MBA la Said Business School.

”Romanii aleg sa studieze la Said pentru ca este una dintre cele mai bune scoli de business din lume, cat si pentru faptul ca pot interactiona cu studenti din foarte multe tari”, spune Mihaela Fiordean, consultant international Noir Sur Blanc, o agentie de comunicare specializata in relatiile cu presa pentru diverse scoli de business.

In cadrul programului de MBA din acest an sunt inscrisi circa 230 de studenti, din peste 50 de tari.

”Dintre toate programele MBA de un an, este unul dintre cele mai bune din Europa. Am ales Oxford si am ales Anglia. A fost cel mai greu si cel mai frumos an din viata mea, dar m-a ajutat sa imi gasesc joburi foarte bune dupa aceea. Acum am mai multa incredere in mine, in sensul ca nimic nu mi se mai pare prea greu sau imposibil”, afirma Mihai Ursoi, care a absolvit un MBA la Said in 2005.

Ursoi ocupa in prezent functia de director general al reprezentantei de pe piata locala a companiei SES-Sirius, unul din cei mai mari operatori de sateliti de telecomunicatii din lume. Inainte de a se alatura SES-Sirius in 2008, Mihai Ursoi a fost director executiv la IKO Romania, care detine mai multe posturi de televiune.

Cei care vor sa urmeze un program MBA la scoala de business britanica trebuie sa indeplineasca mai multe cerinte. Printre cele mai importante sunt: cel putin trei ani de experienta pe piata fortei de munca, rezultate bune la testul GMAT (Testul pentru Admitere la Studii Postuniversitare de Management), certificat international de limba engleza (TOEFL, IELTS).

Studentii Said Business School obtin in medie 680 de puncte la testul GMAT. Candidatii pot aplica pentru un MBA la institutia educationala chiar daca au mai putin de trei ani de experienta pe piata fortei de munca, dar trebuie sa demonstreze ca au abilitati de leadership si ca sunt suficient de maturi.

De asemenea, candidatii romani care vor sa se inscrie la un MBA in anul universitar 2009/2010 trebuie sa dispuna si de circa 35.000 de lire sterline (37.000 de euro) pentru plata cursurilor si a materialelor didactice, la care se adauga un minimum de 830 de lire (880 euro) lunar pentru a-si acoperi costul vietii.

Said Business School ofera printre cele mai bune programe full-time din lume, arata topul pe 2009 realizat de publicatia britanica Financial Times. Potrivit FT, scoala de business se afla pe locul 20 in clasament, dupa Esade Business School ( Spania) si Yale School of Management (SUA), dar inaintea unor nume ca Northwestern University: Kellogg (SUA) sau Duke University: Faqua. Cele mai bune scoli de business din lume sunt University of Pennsylvania: Wharton (SUA), London Business School (UK) si Harvard Business School (SUA).

Salariul mediu lunar al studentilor Said Business School din promotia 2008/2009 este de peste 5.600 de euro. Absolventii celor mai bune programe de MBA din lume ajung sa castige si peste 10.000 de euro lunar, potrivit FT.