Presedintele Uniunii Sindicatelor Moldova a confirmat ca au fost demarate cele doua programe si a subliniat ca nu exista un termen declarat pana cand salariatii pot depune cereri.

"Programele vor fi pe tot parcursul anului 2009, iar disponibilizarile voluntare se vor face, daca sunt doritori, pe masura ce se inregistreaza cereri. Una din explicatii pentru demararea acestor programe este ca suntem intr-un proces de fuziune si se creeaza unele dublari de functii si posturi, desi eu nu prea vad unde", a declarat, citat de NewsIn, presedintele Uniunii Sindicatelor Moldova, Cristian Munteanu.

Potrivit acestuia, fiecare salariat al companiei a fost informat, conducerea E.ON punand la dispozitie in acest sens o scrisoare de intentie. "Nu e nimic fortat, e la dorinta angajatului. Pe mine nu ma intereseaza aceste programe, ma intereseaza salariatii care raman", a mai spus liderul de sindicat.

Conform scrisorii de intentie, obtinuta de NewsIn, conducerea E.ON justifica demararea celor doua programe printr-o eficientizare a activitatii.

"Avand in vedere schimbarile majore cu care se confrunta compania noastra in aceasta perioada, precum si continua crestere a competitivitatii pe piata liberalizata a gazului si a energiei electrice din Romania, este necesar sa continuam sa facem eforturi pentru a ne consolida pozitia de jucator important in aceasta piata dinamica. Crearea unei structuri organizationale eficiente este una din masurile pe care noi trebuie sa continuam sa ne concentram atentia", se precizeaza in scrisoarea de intentie pusa la dispozitia salariatilor.

Pentru programul de plecare voluntara, conducerea E.ON precizeaza ca numarul salariilor ce ar putea fi obtinut de un angajat depinde de vechimea de munca in domeniul gazului metan sau energiei electrice a salariatului in momentul parasirii companiei. "Suma totala de care ar putea beneficia angajatul depinde de salariul de incadrare luat in considerare in momentul plecarii din companie", se mai spune in documentul citat.

In ceea ce priveste programul de pensionare anticipata, pot aplica angajatii care au maximum cinci ani ramasi pana la varsta standard de pensionare si indeplinesc toate conditiile pentru pensionarea anticipata. "Valoarea totala de care un angajat poate beneficia este compusa din: un numar de salarii acordat conform Contractului Colectiv de Munca si un numar de salarii suplimentare", se precizeaza in scrisoarea de intentie. Suma totala pe care ar putea sa o primeasca un solicitant depinde, de asemenea, de salariul de incadrare.