“Sunt multe companii care dispun de cash si asteapta sa scada valoarea de piata a firmelor de care sunt interesate. Cred totusi ca pe perioada de criza este putin probabil sa mai asistam la alte achizitii pe piata locala, Hipocrate a prins unul dintre ultimele trenuri ale fuziunilor in 2009”, a declarat Antonio Marinescu care recunoaste ca valoarea tranzactiei putea fi mai mare, daca acest deal ar fi fost incheiat anul trecut.

Desi in urma cu un an, cand preturile erau mai ridicate, cei de la Hipocrate au primit o alta oferta din partea unui fond de investitii, aceasta a fost refuzata din cauza conditiilor puse de eventualii cumparatori. “Am ales oferta Omega pentru ca ei, desi sunt o multinationala lasa companiilor locale o libertate foarte mare de decizie pe partea de management sau dezvoltari de produse”, spune Marinescu, care nu a vrut sa dezvaluie valoarea tranzactiei dintre cele doua companii.

Producatorul belgian de OTC-uri (medicamente care se elibereaza fara prescriptie) Omega Pharma a achizitionat pachetul integral de actiuni al Hipocrate 2000 si Hipocrate Distribution Group in martie 2009 in urma discutiilor care au durat jumatate de an. “Cei de la Omega ne-au contactat initial pentru a ne ocupa de distributia prosuselor din portofoliul lor in Romania pentru ca nu erau multumiti de distribuitorul cu care lucrau, insa pana la urma s-a ajuns la o achizitie”, mai afirma reprezentantul Hipocrate.

Suma pe care o va incasa Florin Mihaescu, proprietarul Hipocrate, in urma acestei tranzactii depinde de evolutia vanzarilor si a profitului operational (EBITDA) in urmatorii trei ani, cat dureaza si contractul de management cu cei de la Hipocrate.

Pe langa brand-urile Omega Pharma pe care le va lansa pe piata locala, Hipocrate isi va imbunatati si largi si gamele de produse proprii.

Anul acesta compania va lansa patru produse Omega Pharma in Romania. “Am lansat deja Silence, spray anti-sforait, in curand vom scoate pe piata Criofarma, un produs impotriva negilor, iar in iarna vom lansa un produs pentru slabit si un altul impotriva racelii si gripei”, mai spune oficilaul companiei.

Silence este un produs pe baza de plante care reduce progresiv sonoritatea sforaitului si amelioreaza problemele legate de tulburarile de somn, iar Hipocrate estimeaza ca acest produs va aduce venituri de 1 milion de euro in 2009. Pretul de raft al produsului este cuprins intre 55 si 63 lei.

Grupul Hipocrate este format din companiile Hipocrate 2000, Hipocrate Distribution Group, si Hipocrate CosmeticsR.

Hipocrate 2000 are in portofoliu o gama larga de produse cu aplicabilitate in diverse domenii: dezinfectante, gama Bebicina dedicata copiilor (siropuri vitaminice, ceaiuri si cosmetice), ceaiuri medicinale si bitter (formula din 33 de plante naturale), siropuri din extracte naturale, suplimente alimentare si cosmetice.

Hipocrate CosmeticsR s-a impus pe piata printr-o gama larga de produse obtinute din extracte naturale. Hipocrate Distribution Group distribuie in mod direct, la nivel national, peste 500 de produse aflate in portofoliu catre retele de farmacii ca SensiBlu, HelpNet, Dona, Catena, City Farma si Remedia.

Pe langa produsele proprii, Hipocrate Distribution Group este principalul distribuitor in farmacii si plafare al produselor CarpiconR si al ceaiurilor Celmar Polonia.

"Exista posibilitatea sa exportam game de cosmetice si siropuri pentru alte piete pe care Omega Pharma este prezenta” , a mai declarat Marinescu.

Compania a avut anul trecut o cifra de afaceri de 1,36 milioane euro, iar anul acesta, pe fondul lansarii de produse Omega Pharma estimeaza afaceri de pana la 5 milioane euro.

In cadrul Hipocrate lucreaza in prezent 58 de angajati, urmand a fi adusi noi oameni pe partea de vanzari si marketing.

Tot pe segmentul de diagnostice, fondul de investitii GED, unul dintre cei mai activi administratori de fonduri de private equity de pe piata locala, a achizitionat firma de distributie de aparatura de laborator Diamedix, pentru 12,5 milioane euro.

Diamedix a fost fondata in 1996 si este companie de import si distributie de aparatura si consumabile de laborator.

Compania, care are peste 40 de salariati, detine o retea de distributie la nivel national, activand in Bucuresti si in principalele orase.
Cifra de afaceri a Diamedix a fost, in 2007, de 5,8 mil. euro, iar profitul, de 0,9 mil. euro.