Update: "Luni are loc intalnirea conducerii Federatiei. Vom analiza urmatorii pasi ce urmeaza sa ii parcurgem, in functie de actiunile pe care le are in vedere Administratia Romtelecom. Daca Romtelecom demareaza concedierile colective, o sa actionam in instanta. Romtelecom trebuie sa motiveze aceste concedieri, doar normele de munca pot spune daca avem suficienti salariati sa ne desfasuram activitatea", a declarat presedintele Federatiei Sindicatelor din Telecomunicatii, Ioan Andrei.

Reprezentantii operatorului de telefonie au comunicat astazi ca, pe perioada valabilitatii contractului colectiv de munca, adica pana in iunie 2011, sindicatele nu pot initia potrivit legii un conflict de interese (greva, de ex.), avand doar posibilitatea de a apela la actiuni in instanta si la proteste in afara orelor de program, organizate conform legii.

Romtelecom a anuntat, printr-un comunicat, ca masura disponibilizarilor este necesara pentru companie. "Intelegem ca orice decizie care implica si o reducere de personal este dureroasa pentru cei care vor fi afectati, dar este necesara pentru companie. Milioane de clienti ai nostri asteapta de la Romtelecom servicii cat mai bune la preturi cat mai mici, iar pentru ca noi sa le satisfacem aceste dorinte trebuie sa devenim cat mai eficienti", a declarat sambata directorul de relatii publice din cadrul Romtelecom, Cristina Popescu.

Reprezentantul operatorului telecom precizeaza ca salariatii care vor pleca din companie vor primi compensatii in cuantum dublu fata de cel prevazut in contractul colectiv de munca, care pot ajunge pana la suma de 14.000 de euro net, in functie de vechimea in munca. "In plus, solicitam mai multor firme care sunt parteneri de afaceri ai Romtelecom sa asigure locuri de munca pentru cel putin cateva sute de oameni dintre cei afectati, in conditiile de angajare ale acestor firme. Dialogul intre administratie si sindicate si salariati este permanent, au avut loc mai multe intalniri in cursul ultimelor saptamani. Aceste intalniri vor continua, tocmai pentru a ne asigura ca astfel de masuri sunt bine intelese de salariati si sindicate", mai spun reprezentantii Romtelecom.

"Cerem respectarea cu strictete a legislatiei privind securitatea si protectia muncii, precum si respectarea Codului Muncii si a Contractului Colectiv de Munca privind normarea muncii. Reducerile de personal ar trebui sa se faca in baza Legii 467/2007 care se refera la obligatiile angajatorului in privinta dreptului la informare referitor la deciziile conducerii care afecteaza siguranta locului de munca", a declarat Cretu Gheorghe, prim-vicepresedintele Federatiei Sindicatelor din Telecomunicatii, organizatorul mitingului, citat de NewsIn.

Aproximativ 150 de angajati ai Romtelecom din mai multe judete din Transilvania au protestat, sambata trecuta la Cluj, reclamand intentia companiei de a concedia 600 de angajati incepand cu 1 mai.

Purtatorul de cuvant al Romtelecom Cluj, Ruxandra Inceu, a declarat atunci ca Romtelecom va acorda celor disponibilizati salarii compensatorii de pana la 14.000 de euro, dar nu poate renunta la decizia anuntata.

Romtelecom a anuntat in 18 februarie ca va reduce 600 de posturi in cadrul organizatiei de Operatiuni, angajatii disponibilizati urmand sa primeasca pachete compensatorii, cuantumul acestora fiind stabilit in functie de vechimea la locul de munca. Romtelecom a precizat ca pentru plecarile prin acordul partilor, pachetul va avea valoare dubla fata de ceea ce prevede contractul colectiv de munca in vigoare, adaugand ca toti angajatii care parasesc organizatia vor primi consultanta gratuita pentru gasirea unui loc de munca (outplacement).

Si Federatia Sindicatelor din Comunicatie - FSCOM - a cerut companiei Romtelecom sa incerce cai alternative de reducere a cheltuielilor si sa analizeze situatia reala a fiecarui domeniu in parte. Federatia Sindicatelor din Comunicatie a avertizat conducerea Romtelecom, Consiliul de administratie al companiei, cat si Guvernul Romaniei care, prin Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale, detin un procent de 46% din actiunile societatii, "sa nu faca niciun pas gresit si nici un abuz din punct de vedere legal atunci cand va trece la disponibilizarile de personal in cadrul companiei".