"Aceasta crestere se datoreaza majorarii pretului barilului de petrol, care a fost 77 de dolari in primul trimestru din acest an, iar in aceeasi perioada din 2009 era 44 dolari. De asemenea, in primul trimestru din acest an au crescut si accizele, dar si preturile carburantilor", a declarat, potrivit NewsIn, directorul general al LukOil Romania, Constantin Tampiza (foto).

Totodata, valoarea EBITDA (Venituri Inainte de Dobanzi, Taxe, Deprecieri si Amortizari) a fost in primul trimestru din acest an de 2,3 milioane dolari, de aproape patru ori mai mica fata de EBITDA din primele trei luni din 2009, de 8,9 milioane dolari. De altfel, in primul trimestru din 2008, LukOil Romania a avut un EBITDA de 16,9 milioane dolari.

"Scaderea EBITDA a fost din cauza situatiei economice", a explicat directorul general al LukOil Romania.

LukOil este o companie petroliera integrata, cu activitati in explorarea, extractia si rafinarea titeiului, precum si in comercializarea produselor petroliere. Investitiile facute in Romania pe o perioada de 11 ani se ridica la peste jumatate de miliard de dolari.

LukOil Romania are o retea de 310 statii de distributie si zece depozite de produse petroliere.