ArcelorMittal a avut in trimestrul al treilea vanzari si profit sub cele din perioada aprilie-iunie si a prognozat rezultate si mai slabe in ultimele trei luni din an, acuzand scaderea cererii, reducerea preturilor si cresterea costurilor cu materii prime, scrie Mediafax.
ArcelorMittal este cel mai mare producator de otel din lume, prezent si in Romania. Cea mai mare operatiune a companiei pe plan local este combinatul siderurgic ArcelorMittal Galati, fostul SIDEX.

Grupul a inregistrat in trimestrul al treilea vanzari de 21 miliarde de dolari, in urcare cu 30% fata de nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, dar cu 600 milioane de dolari mai mici decat in trimestrul doi.

Profitul net a scazut totodata cu 400 milioane de dolari, respectiv cu 23% fata de cel din perioada aprilie iunie, la 1,3 miliarde de dolari, dar este cu 42% mai ridicat decat cel din trimestrul trei din 2009.

Compania, care produce de peste doua ori mai mult decat cel mai puternic competitor, estimeaza ca vanzarile vor reveni usor in trimestrul al patrulea, dar preturile medii ale otelului vor fi mai mici decat in trimestrul al treilea, in timp ce costurile cu minereu de fier si carbune vor urca, transmite Reuters.

"In trimestrul al treilea, compania a avut performante spre nivelul de jos al asteptarilor noastre, pe fondul scaderii sezoniere a volumului vanzarilor, reducerii preturilor spot si cresterii costurilor. Prognoza pentru trimestrul al patrulea este una prudenta, deoarece preturile mai mari de productie continua sa afecteze compania, iar cererea ramane redusa, cu unele variatii regionale", a declarat directorul general al ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, intr-un comunicat transmis marti de grup.

Industria otelului, evaluata la 500 miliarde de dolari pe an, s-a bucurat in trimestrul al doliea de cererea puternica din sectorul auto si din economia chineza, insa ambele surse de afaceri s-au "racit" in trimestrul al treilea, noteaza Reuters. Totodata, in timp ce costurile cu fieru si carbune s-au apreciat, preturile otelului nu au urmat acelasi trend.

La inceputul acestu an ArcelorMittal investeste 43 mil. euro intr-un nou laminor. Astfel, compania continua programul de investitii de 69 de milioane de euro stabilit pentru perioada 2004-2011.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri