Lucrarile sunt incluse in Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) si vor fi derulate in judetele Arad, Bihor, Satu Mare, Salaj, Buzau, Vrancea, Dambovita si Teleorman.

Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finantare de autoritatile publice locale si sunt preluate in administrare de MDRT pe perioada realizarii proiectelor.

Valoarea estimata a contractului pentru judetele Arad si Bihor este de 554,2 milioane lei (Arad - 267,4 milioane lei, Bihor - 286,7 milioane lei), iar cel pentru Satu Mare si Salaj este evaluat la 523,8 milioane lei (Satu Mare - 282,3 milioane lei, Salaj - 241,4 milioane lei).

Totodata, lucrarile din Buzau si Vrancea sunt estimate la 510,8 milioane lei (Buzau - 280,3 milioane lei, Vrancea - 230,5 milioane lei), iar cele din Dambovita si Teleorman au fost evaluate la 529,4 milioane lei (Dambovita - 292,8 milioane lei, Teleorman - 236,6 milioane lei).

Citeste si:

Sumele nu includ TVA.

"La realizarea lucrarilor se vor respecta standardele de cost stabilite de MDRT pentru aceste categorii de investitii din fonduri publice. Pentru realizarea investitiei nu sunt necesare exproprieri. Criteriul de atribuire al contractului este pretul cel mai scazut. Nu se accepta subcontractarea in integralitate a lucrarilor", se arata intr-un comunicat al ministerului.
Durata contractului de achizitie publica include durata prevazuta pentru proiectarea si executia lucrarilor solicitate (3 ani) si perioada de rambursare a creditului (maxim 7 ani), dar nu mai tarziu de 2020. Durata de garantie a lucrarilor este de 2 ani de la semnarea receptiei la terminarea lucrarilor.

In vederea reducerii costurilor se accepta folosirea unor solutii alternative, fara a se afecta caracteristicile prevazute in normele tehnice, mai informeaza institutia.

Programul National de Dezvoltare a Infrastructurii va fi derulat in perioada 2011 - 2020 si va fi gestionat de ministerele Dezvoltarii si Mediului, in baza unei ordonante de urgenta aprobata de Guvern in noiembrie.