Unitatea pentru Coordonarea si Verificarea Achizitiilor Publice (UCVAP) va fi reorganizata si va verifica toate etapele procedurilor de licitatie avand ca sursa de finantare si fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimata a contractelor, a decis Guvernul Romaniei, potrivit Mediafax.
In prezent, Unitatea are atributii de verificare a procedurilor de atribuire finantate din fonduri publice, inclusiv fonduri europene nerambursabile, prin selectie, dar numai pentru care valoarea estimata depaseste 125.000 euro la contractele de furnizare si de servicii si 4,8 milioane euro la contractele de lucrari.

Legislatia actuala a fost insa modificata, miercuri, de Guvern prin ordonanta de urgenta, cu argumentul diminuarii riscului de pierdere a unor fonduri europene nerambursabile si a reducerii birocratiei.

Potrivit Executivului, vor fi simplificate procedurile de verificare ex-ante a procedurii de achizitie publica, in sensul in care toate observatiile si opiniile observatorilor UCVAP vor fi mentionate intr-un singur document, respectiv in raportul procedurii.

Observatorii UCVAP vor asigura consiliere metodologica autoritatilor publice si vor verifica toate etapele procedurilor de achizitie publica avand ca sursa de finantare si fondurile europene nerambursabile, indiferent de valoarea estimata a contractelor.

"Modificarea decisa de Guvern are rol preventiv, intrucat va permite autoritatilor contractante remedierea din timp a eventualelor neconformitati constatate de observatorii UCVAP prin aplicarea recomandarilor acestora", se arata intr-un comunicat al Executivului.

O alta modificare consta in faptul ca UCVAP va verifica toate negocierile fara publicare referitoare la suplimentarile de lucrari aferente contractelor initial incheiate.

Daca nu se tine cont de opiniile observatorilor UCVAP, conducatorul autoritatii contractante isi va asuma raspunderea personal si va fi pasibil de amenzi cuprinse intre 40.000 de lei si 100.000 de lei, in urma verificarilor Autoritatii Nationale de Reglementare si Monitorizare a Achizitiilor Publice.

Guvernul apreciaza ca aplicarea noilor reglementari va conduce la eliminarea birocratiei, intrucat nu vor mai fi emise note intermediare si avize consultative, observatiile urmand sa fie cuprinse in raportul procedurii.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri