Fostul premier Emil Boc a avut pana in prezent o cariera politica presarata cu multe succese electorale, fiind, pe rand, deputat, primar, presedinte de partid si premier, insa mereu in umbra lui Traian Basescu.
Emil Boc a fost deputat PDL, primar de Cluj, presedinte al democrat-liberalilor si premier, fiind primul sef de Guvern demis in urma aprobarii unei motiuni de cenzura, scrie Mediafax.

Boc este perceput drept un politician fidel sefului statului, in a carui umbra a fost constant plasat de catre adversarii sai. Om cu o buna pregatire teoretica, Emil Boc era, la 42 de ani, un politician care, cu exceptia mandatului la conducerea Clujului, nu a ocupat functii importante in aparatul de stat.

Emil Boc s-a nascut in 1966, la Rachitele, in judetul Cluj, si a absolvit Facultatea de Istorie si Filosofie (1991) si Facultatea de Drept (1995).

Fostul primar al Clujului a facut mai multe stagii de pregatire si burse in strainatate, la universitati din Nottingham, Pittsburgh, Charlottesville, Bruxelles si Michigan, fiind si conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice si Administratie Publica si la Facultatea de Drept din Universitatea "Babes-Bolyai".

Boc este doctor in stiinte politice si filosofie politica si doctorand in drept constitutional si institutii politice. De asemenea, Emil Boc este membru al Asociatiei Americane de Stiinte Politice din 1994 si al Societatii Romane de Stiinte Politice din 1999. Incepand din 1996, este avocat in Baroul Cluj.

1. Preferati un premier tehnocrat sau politician?

2. Credeti ca Romania va intra intr-o noua criza politica?

3. Ar trebui ca viitorul premier sa fie economist?




Emil Boc s-a facut remarcat ca deputat in legislatura 2001-2004, fiind perceput ca unul dintre parlamentarii cu cele mai coerente si aplicate discursuri. Ziaristii spuneau despre el, in acea perioada, ca este mereu foarte bine documentat si apreciau faptul ca Boc era disponibil pentru declaratii aproape oricand, indiferent de ora.

Un moment spectaculos in aparitiile publice ale lui Emil Boc a fost celebra cazatura in direct, in cadrul unei emisiuni televizate moderate de Andrei Gheorghe, in anul 2003. Boc a alunecat pe marginea decorului si a cazut de la o inaltime considerabila, dar din fericire nu a patit nimic, ci doar a reusit sa devina ceva mai cunoscut.

Boc a fost primar al Clujului din 2004, cand, raspunzand chemarii partidului, a castigat alegerile in fata lui Gheorghe Funar. Acea victorie a fost una de rasunet, in conditiile in care Funar, care condusese ani lungi destinele Clujului, parea invincibil. Sub conducerea lui Funar, Clujul ajunsese un oras despre care se spunea din ce in ce mai des ca este izolat social si economic, iar victoria lui Boc a fost aplaudata, din aceasta perspectiva, chiar si de catre unii adversari politici ai democrat-liberalului.

Mandatul sau a fost reinnoit la alegerile locale din vara anului 2008, cu un scor foarte bun. Presedintele Basescu mentiona, cu acea ocazie, ca toti politicienii si analistii care l-au criticat si au ras de Boc pentru ca ar fi "trompeta" sau "marioneta" sefului statului ar trebui sa ii ceara scuze primarului Clujului, dupa scorul electoral obtinut de acesta.

La finele anului 2008, Boc a raspuns din nou chemarii partidului si s-a inhamat la dificila sarcina de a fi premier. Primul Cabinet condus de Emil Boc s-a format dupa alegerile parlamentare din 2008, cand PDL si PSD au format alianta despre care presedintele Traian Basescu spunea ca o visase dintotdeauna.

Boc nu a fost prima optiune pentru functia de premier, el fiind nominalizat abia dupa ce Theodor Stolojan a renuntat la functie, inainte de a fi investit de Parlament, motivele neoficiale vehiculate de presa fiind legate de faptul ca nu putea sa isi demita ministrii decat cu acordul liderilor PSD si PDL.

Ca premier, Emil Boc a supravietuit in fata a zece motiuni de cenzura, inclusiv uneia adoptate de Parlament inaintea alegerilor prezidentiale din noiembrie 2009.

De la finalul anului 2009, dupa ce presedintele Traian Basescu a fost ales pentru al doilea mandat de sef al statului, Emil Boc a fost din nou desemnat premier si a condus guvernul format de PDL impreuna cu UDMR, Cabinet in care a intrat, ulterior, si UNPR. Surprinzator sau nu, el a reusit sa reziste in functie in ciuda numeroaselor atacuri la care a fost supus in 2010 si 2011, inclusiv din partea unor colegi importanti din partid. De asemenea, Boc a reusit sa ramana in functie chiar si in conditiile in care, in 2011, inclusiv seful statului a vorbit despre posibilitatea schimbarii sefului Guvernului cu un independent.

Emil Boc a ocupat mai multe functii in cadrul Partidului Democrat, incepand cu cea de presedinte al Biroului Politic Judetean Cluj, din 2000, cand a si obtinut primul mandat de deputat. Boc a fost, de asemenea, vicepresedinte al Comisiei juridice din Camera Deputatilor, in 2002, si lider al grupului parlamentar al PD din Camera, respectiv presedinte executiv al PD in anul 2003.

Din 2005, dupa ce Traian Basescu a castigat prezidentialele, Emil Boc a fost ales presedinte al PDL. In 2011, Boc a castigat din nou functia, la Congresul unde a candidat impotriva lui Vasile Blaga si Theodor Paleologu. Boc a reusit sa ramana premier si presedinte de formatiune politica in pofida numeroaselor voci din PDL care au sustinut explicit separarea celor doua pozitii.

In cele din urma, se pare ca Emil Boc a demisionat imediat dupa plecarea misiunii FMI-UE-BM, pe fondul unei ierni grele, a protestelor de strada prelungite, dar si a nemultumirilor aproape generalizate in PDL fata de faptul ca erodarea imaginii sale si a Executivului are efecte nedorite asupra sanselor electorale ale partidului.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri