Presedintele Traian Basescu a declarat, dupa ce a vizitat nava de foraj marin Deepwater Champion a companiei ExxonMobil, ca in 2015-2017 se estimeaza ca va incepe exploatarea zacamantului de gaze din Marea Neagra, moment de la care Romania va putea fi independenta energetic.
Traian Basescu a spus ca in perimetrul Neptun s-a descoperit un zacamant de gaze de "circa o suta de miliarde de metri cubi si perspective similare sunt pentru alte cateva depozite care vor fi prospectate in perioada urmatoare".

"S-a descoperit un zacamant in perimetrul Neptun, de circa o suta de miliarde de metri cubi si perspective similare sunt pentru alte cateva depozite care vor fi prospectate in perioada urmatoare. Romania are un consum anual aproximativ de 14 miliarde de metri cubi, intre 14,2 si 14,8 cat se estimeaza pentru 2012. In 2011, Romania a consumat 14,2 miliarde metri cubi gaze, 11,4 miliarde productie interna si import 3 miliarde. Faceti socoteala cati ani ne-ar ajunge depozitul gasit pentru a nu mai importa gaze. Romania are perspectiva independentei energetice totale. Daca si celelate patru-cinci zacaminte din perimetrul Neptun care vor fi prospectate, vor indica o cantitate similara, Romania poate fi o sursa de gaze nu doar pentru ea, ci si pentru alte tari din Europa", a declarat Traian Basescu, citat de Mediafax.

Basescu a mai afirmat ca romanii nu trebuie sa se astepte ca exploatarea zacamantului din Marea Neagra sa inceapa imediat pentru ca sunt necesare prospectiuni.

El a aratat ca exploatarea zacamantului de gaze va incepe "undeva in 2015-2017", iar de la acel moment Romania va putea fi independenta energetic.

"Exploatarea va incepe dupa ce vor fi incheiate toate prospectiunile si, probabil, din 2015, 2016, 2017, Romania poate fi independenta deplin din punct de vedere energetic", a spus Basescu.

Intrebat despre vizita pe nava s-a declarat impresionat: "Nu atat din punct de vedere al echipamentelor de navigatie, ci al echipamentelor pentru forare, pentru tinerea navei pe timp de furtuna. Este o nava care se poate compara cu ceea ce ati vazut in Star Trek".

Presedintele Traian Basescu a vizitat, luni, nava de foraj marin Deepwater Champion a companiei ExxonMobil.

In 22 februarie, OMV Petrom si ExxonMobil Exploration and Production Romania au anuntat o descoperire semnificativa la exploatarile din Marea Neagra, estimarile preliminare plasand zacamantul de gaze naturale la 42-84 miliarde metri cubi, care echivaleaza cu de 3-6 ori consumul anual al Romaniei.

Operatiunile de foraj derulate de cele doua companii in Marea Neagra au inceput la sfarsitul anului 2011 si sunt pe cale sa fie finalizate, anunta OMV Petrom.

Zacamantul a fost descoperit in urma forarii putului Domino-1 de catre ExxonMobil, prima operatiune la mare adancime in largul tarmului romanesc, cu o adancile de peste 3.000 de metri. Domino-1 este amplasat in Blocul Neptun, la 170 de kilometri de tarm, in ape cu o adancime de aproximativ 930 de metri, se spune in comunicat.

ExxonMobil si OMV Petrom intentioneaza sa continue lucrarile in acest an, rezutatele achizitiei de date seismice urmand sa determine urmatoarele etape, noteaza companiile.

Piata romaneasca a gazelor naturale a crescut anul trecut cu 3%, la 14,2 miliarde metri cubi, potrivit datelor prezentate miercuri de OMV Petrom.

Astfel, descoperirea Exxon-Petrom din Marea Neagra este echivalenta cu de trei pana la sase ori cererea interna anuala, la rezervele estimate de companii.

Petrom a extras anul trecut 5,23 miliarde metri cubi de gaze naturale, cu 3% mai mult decat in 2010.

Celalalt mare producator de gaze din Romania, compania de stat Romgaz, produce cantitati apropiate de cele extrase de Petrom.
Consumul intern este acoperit atat din productia Romgaz si Petrom, cat si prin importuri din Rusia, de la grupul Gazprom.

Productia de gaze a OMV a stagnat anul trecut la aproximativ 8,3 miliarde metri cubi, reiese din datele prezentate de grupul austriac.

Presedintele Agentiei Nationale pntru Resurse Minerale (ANRM), Alexandru Patruti, declara in octombrie 2011 ca rezervele sigure de gaze naturale ale Romaniei sunt estimate sa acopere consumul pentru urmatorii 15 ani, dar ar putea creste dupa ce companiile care detin concesiuni de explorare vor incepe lucrarile in Marea Neagra.

Printre companiile care detin perimetre concesionate in Marea Neagra se numara OMV Petrom, ExxonMobil (SUA), Lukoil (Rusia), Sterling Resources (Marea Britanie) si MOL (Ungaria).

Romania producea spre sfarsitul anilor '70 si in anii '80 peste 30 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an, cu varfuri la mai mult de 35 de miliarde, insa productia a scazut gradual dupa 1989.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri