Ati evaluat recent performanta economica a Romaniei cu o nota de trecere, pe care o numiti nivel investitional (investment grade), promovind-o in grupul de tari considerate “asezate”. Cit de important este pentru noi ratingul atribuit in noiembrie?

Importanta ratingului “nivel investitional” este dubla: prima este sa scada costul finantarii pentru o entitate, in acest caz guvernul, lucru care ajuta bugetul, reduce datoria si creste posibilitatea accesului la pietele internationale de capital. Un alt motiv pentru care noi credem ca “investment grade” este important e semnalul de incredere in mediul de afaceri pe care il da altor investitori. El arata imbunatatirea economiei in general si a politicilor economice. Combinatia acestor doi factori noi credem ca este importanta.

A cistigat ceva Romania din acest rating sporit?

Cistigul cel mai important pentru Romania vine din faptul ca facut imbunatatiri, rapide chiar, in reforma. Ceea ce duce in mod necesar la un nivel investitional. Reforma a dus la imbunatatirea deficitului bugetar, la privatizari. Si astea au fost realizari ale tarii care, in final, au avut ca rezultat obtinerea unui rating superior.

Cum ati descrie ratingul Romaniei si care este pasul urmator?

Romania se afla acum pe cea mai joasa treapta a nivelului investitional. Noi avem doua mari categorii: “investment” si “non-investment grade”. La acelasi nivel, triplu B minus (BBB-), se gasesc Bulgaria, Croatia, Kazahstan, Rusia, toate avind caracteristici diferite, dar in mod evident si unele asemanari. Pasul urmator ar fi ca Romania sa continue pe acest drum corect: mai multe reforme, privatizari. Ca notare, urmatorul nivel ar fi triplu B, apoi plus. Dupa aceea urmeaza categoria economiilor puternice, notata cu triplu A.

In citi ani putem ajunge la A?

Ar putea trece ceva vreme. Dar, daca ne uitam la alte tari care au intrat in UE anul trecut, ca Slovenia, Slovacia, imbunatatirea ratingului a fost chiar rapida si a inceput pe masura ce se apropia aderarea. Inainte de aderare s-a produs imbunatatirea ratingului. Dupa ce au aderat au aparut alte aspecte ale economiei care le-au imbunatatit ratingul si care vor continua sa-l imbunatateasca. Dar partea cea mai importanta a imbunatatirilor a aparut pe masura ce s-au angajat in procesul de aderare la UE, mai degraba decit dupa ce au intrat in UE.

Cu toate ca nu ignorati problemele legate de deficitul de cont curent, sustineti ca este finantabil.

In mod cert, noi credem ca deficitul de cont curent poate fi gestionat. Deficitele de cont curent mari trimit un mesaj despre economia care le creeaza: acela ca economisirea interna este prea mica si poate avem de-a face cu o supraincalzire a economiei. In cazul Romaniei, noi nu sintem ingrijorati de acest aspect pentru moment, deoarece investitiile straine directe au fost foarte puternice si acopera aproape integral deficitul de cont curent.

Era vorba de banii din vinzarea PETROM, iar asta nu se va repeta in acest an.

Noi credem ca vor mai intra bani din privatizari, pentru ca urmeaza vinzarea companiilor din sectorul energetic. Ne asteptam sa se mareasca si investitiile de la zero, pe masura ce aderarea la Uniunea Europeana devine un obiectiv din ce in ce mai clar si mai realist. Primavara acestui an este un punct critic, in care toate documentele de pre-aderare trebuie semnate, si pina atunci vor fi negocieri dificile si implemetari de reforme cu scopul de a obtine aderarea in ianuarie 2007.

Citeste si:

Cind credeti ca va fi momentul in care ne vom lamuri daca vom adera in ianuarie 2007 sau mai tirziu? Cind ni se va transmite acest mesaj?

Cred ca totul va deveni mai clar in preajma verii lui 2006, atunci indicatiile vor fi clare. Reformele se vor derula in acest an, insa vom sti in vara anului viitor cum apreciaza UE, daca au fost suficiente. Pina la acel moment, o multime de tratate preliminare trebuie negociate si insusite.

Raportul de tara pe care-l lanseaza UE in toamna nu va fi lamuritor?

Intr-un anume sens, ne asteptam ca urmatorul raport sa fie chiar critic. Dar cred ca verdictul o sa apara undeva in vara anului viitor. Este neuzual sa vedem orice alt semnal mai devreme de noiembrie in acest an.

E grav pentru economia tarii daca vom adera cu o intirziere de un an?

Chiar daca va fi o intirziere de un an, nu cred ca va fi o problema. Evident, o intirziere de un an trebuie sa ingrijoreze.

Va fi un soc?

Felul in care sistemul de monitorizare al UE este administrat in acest moment arata ca ar putea fi o intirziere, dar ea nu va depasi 12 luni. Iar dupa aceste 12 luni, cel putin teoretic vorbind, UE este obligata sa accepte Romania ca membra. Astfel incit un an de intirziere, intr-un moment istoric asa de important, chiar nu trebuie sa preocupe exagerat. Sigur, va fi important de aflat cum reactioneaza electoratul la aceasta intirziere si, de asemenea, cum va fi ea explicata. Pentru ca ati observat mai devreme corect ca lumea este ingrijorata. Dar daca te uiti in spatele aparentelor, la fundamentele economiei, nu este asa un mare risc. Nu e vorba decit de un an.

Ar fi o premiera in istoria UE.

Da, pentru ca s-au schimbat regulile. Primele zece tari care au aderat in 2004 nu au fost supuse unei asemenea reguli. In timp ce Romania, Bulgaria, Turcia, Croatia vor fi obligate sa intre intr-un joc in care regulile s-au schimbat. E un nou set de reguli care nu exista.

Fitch a fost prima agentie de rating si, pina acum, singura care a atribuit Romaniei un rating la nivel investitional, deci bun. Sinteti mai optimisti decit Standard&Poor’s?

Nu sint sigur de asta. Diferenta nu este chiar asa de mare. Cred ca noi sintem, poate, ceva mai putin ingrijorati de politica. Noi credem ca proiectul european e asa de necesar, de important pentru tara, atit de larg impartasit de gruparile politice, incit apropierea alegerilor n-a fost asa de importanta. Si, de asemenea, credem ca, in primavara acestui an, Romania va semna tratatul de pre-aderare si va inchide capitolele de negociere. Asa ca nu sint sigur ca este o mare diferenta in acest moment. Poate noi am fost mai pregatiti sa fim mai agresivi in termenii evaluarii mediului politic.