Compania fintech Ebury, specializata in plati transfrontaliere si credite pentru dezvoltare, si-a deschis primul birou in Romania in mai 2018. Intr-un an, echipa a crescut de la 5 la 20 de angajati. Cinci dintre ei sunt repatriati din Marea Britanie, Spania si Grecia. Despre ce i-a motivat sa accepte un job in Romania, dar si cum atrage un startup fintech angajatii, avand in vedere ca si bancile au in derulare proiecte de digitalizare, a vorbit Johan Gabriels, Country Manager Ebury Romania & Bulgaria, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

Ebury furnizeaza servicii financiare personalizate catre peste 37.000 de clienti din intreaga lume, ajutandu-i sa-si gestioneze riscul valutar si sa-si planifice strategic platile internationale, astfel incat sa isi accelereze cresterea pe pietele internationale. Cu 23 de birouri deschise la nivel global, compania planuieste sa devina lider in furnizarea de solutii fintech.

Johan Gabriels, Country Manager Ebury Romania & Bulgaria, a vorbit, pentru wall-street.ro, despre cat de deschisi sunt tinerii sa lucreze intr-un startup fintech, pe ce joburi gasesc greu personal specializat, dar si despre impactul pe care fintech-ul il are pe piata HR din Romania.

wall-street.ro: Cum atrage un startup fintech angajatii, avand in vedere ca, in prezent, si bancile se concentreaza pe digitalizare? Cum sunt motivati sa ramana in companie?

Johan Gabriels: Domeniul fintech este atractiv pentru tanara generatie pentru ca le ofera angajatilor sansa de a face parte dintr-o industrie noua, globala, care va schimba in totalitate modul in care privim produsele financiare. Pe parcursul ultimilor ani, fintech-ul a avansat de la stadiul de "early adopters" catre "mainstream", ceea ce inseamna ca un numar semnificativ de corporatii si IMM-uri adopta solutiile financiare inovatoare. Acest lucru usureaza munca angajatilor de a atrage potentiali clienti, iar pe noi ne ajuta sa gasim oameni noi si talentati.

Vrem sa aducem in cadrul Ebury persoane motivate, cu aptitudini in vanzari si cu gandire analitica, care sa ghideze clientii cu privire la serviciile si pachetele financiare pe care le oferim. In schimb, noi le oferim angajatilor un pachet salarial motivant, care include un venit fix, dar si posibilitati nelimitate de crestere, pe baza rezultatelor personale. Cei cinci colegi care s-au alaturat echipei in primul trimestru din 2018 au avansat in cariera, fiind promovati o data, iar trei dintre ei au reusit sa fie promovati pentru a doua oara.

wall-street.ro: Cum sunt convinsi potentialii angajatii Ebury sa se alature echipei?

Johan Gabriels: La inceput, le oferim un training de sase saptamani, pentru ca ei sa fie pregatiti pentru noul job. In orice industrie noua pe piata, este important ca angajatul sa aiba timpul necesar pentru a intelege si a cunoaste produsele, dar si pentru a integra valorile companiei.

Oferim angajatilor atat salarii competitive, cat si beneficii. Astfel am reusit sa repatriem cinci romani, care plecasera din tara pentru a studia sau a lucra in strainatate.

Procesul continuu de invatare din companie este un alt avantaj, precum si evenimentele atractive, de tipul "boot camp”, organizate in afara tarii pentru toti cei care au fost promovati la urmatorul nivel din cariera lor.

wall-street.ro: Cat de deschisi sunt tinerii sa lucreze intr-un startup fintech? Care sunt beneficiile pe care le primesc, in afara salariului?

Johan Gabriels: Millennials sunt in cautarea noutatii, a companiilor axate pe inovatie, cu un mediu de lucru orientat catre succes, unde pot fi formati si ghidati. Cei mai multi dintre angajatii nostri nu aveau o idee clara despre ceea ce isi doreau de la un job. Eu si expertii seniori din echipa mea le oferim nu doar training, ci si indrumare, fiind un fel de mentori.

wall-street.ro: In ce pozitie v-a fost cel mai greu sa gasiti un expert?

Johan Gabriels: In perioada de inceput a fost dificil sa gasim femei pentru pozitia de agent de vanzari. Finantele, tehnologia si vanzarile nu sunt chiar primele domenii pe care femeile le iau in calcul atunci cand isi cauta un job. Acum insa avem cinci femei in echipa noastra si toate fac o treaba extraordinara. Sunt increzator ca vom reusi sa recrutam si mai multe. Cred cu tarie in diversitate, iar in domeniul vanzarilor, uneori cel mai bun barbat poate fi o femeie.

wall-street.ro: Cat de diferit este procesul de recrutare dintre o banca traditionala si un startup fintech?

Johan Gabriels: Rapiditatea cu care luam deciziile este o diferenta. La noi, procesul de recrutare dureaza mai putin de doua saptamani. Candidatul are un interviu cu viitorul sau team leader, cu specialistul nostru in HR si cu mine. Daca impresia este una pozitiva, urmeaza un call conference cu unul dintre partenerii nostrii. Astfel, candidatul are doua interviuri: unul cu CEO-ul local, iar celalalt cu unul dintre group senior leaderii din cadrul Ebury. Procedura este valabila indiferent de nivelul jobului.

Incercam sa ne axam mai putin pe abilitati si experienta si mai mult pe motivatie si valorile fiecaruia. Astfel, se dovedeste ca mai putin de 20% dintre angajatii nostri au experienta in domeniul bancar. De asemenea, le oferim oamenilor mai multa responsabilitate si libertate fata de ceea ce ar gasi de obicei intr-o banca.

Johan Gabriels, Country Manager Ebury Romania & Bulgaria

wall-street.ro: Industria fintech, mai multe ca celelalte le permite oamenilor sa lucreze remote. De ce ati ales sa repatriati angajati?

Johan Gabriels: Desi suntem o companie fintech, credem ca cea mai importanta calitate a noastra sunt relatiile cu clientii. La Ebury, le oferim clientilor o platforma online, dar si un account manager dedicat, care ii va ajuta in orice aspect al tranzactiilor. Ne dorim sa intelegem business-urile clientilor nostri, sa construim o relatie de incredere si un plan pe termen lung, prin care fiecare dintre parti sa fie multumita de relatia pe care o are cu cealalta. Tocmai de aceea, in toate tarile in care Ebury are un birou, incercam sa recrutam si sa aducem in echipele noastre oamenii talentati, cu potential, indiferent daca sunt repatriati sau nu.

wall-street.ro: Care sunt costurile pentru a repatria un angajat si ce implica acest proces?

Johan Gabriels: Nu exista costuri suplimentare. Oferim aceleasi conditii si pachete tuturor. Cei mai multi angajati romani din afara tarii simt lipsa familiei si a prietenilor. Majoritatea sunt dornici sa se intoarca in Romania daca au ocazia sa primeasca un job intr-o companie globala de succes si intr-un domeniu cool, unde pot creste si invata de la manageri experimentati.

wall-street.ro: Ce impact are fintechul pe piata de HR din Romania si ce tipuri noi de job-uri a adus?

Johan Gabriels: Industria fintech a adus in Romania atat joburi, cat si noi oportunitati de cariere.

In fintech este nevoie de oameni inteligenti, capabili sa explice cu usurinta noile produse financiare, dar in acelasi timp sa inteleaga care sunt nevoile clientului. Este combinatia intre ascultarea clientului si abilitatea de a veni cu noi solutii personalizate, care face ca aceste joburi de vanzari sa fie diferite.

wall-street.ro: Cum a fost pentru tine tranzitia de la o banca traditionala catre domeniul fintechului? Care au fost noile provocarile?

Johan Gabriels: Intreaga mea cariera a fost despre managementul schimbarii. Am plecat din FMCG catre un furnizor de carduri de credit, am migrat catre banking, urmand apoi schimbarea cu fintech-ul. Cred cu tarie ca trebuie sa ne adaptam noilor tehnologii, dar sunt de parere ca oamenii si relatia cu clientii vor continua sa fie un factor diferentiator pentru companiile de succes. Fintechul este aici ca sa ramana, iar sarcina noastra principala este sa le aratam clientilor si prospectilor cum functioneaza aceste noi servicii financiare, care sunt oportunitatile si ce impact pot avea asupra businessului lor.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri