Daca in urma cu cativa ani cele mai frecvente compensatii erau bonusurile la salariu, bonurile de masa, telefonul mobil si masina de la firma, in ultimii ani valoarea beneficiilor, pe langa salariu, a crescut la cateva mii de euro, in marile companii.

Explicatia este patrunderea in Romania a multinationalelor, care au adus cu ele un sistem al compensatiilor si beneficiilor foarte bine pus la punct, direct proportional cu concurenta de pe piata internationala a fortei de munca. Pentru a-si pastra angajatii, in care au investit timp si bani, marile companii sunt dispuse sa vina cu idei din ce in ce mai deosebite, care se ridica la mii de euro, pentru fiecare angajat, informeaza NewsIn.

"Din mometul in care multinationalele, cu sistemele lor bine stabilite si verificate in experienta de beneficii si compensatii, au intrat in Romania, lucrurile au prins o turnura extrem de interesanta, tipurile si cantitatea bonificatiilor oferite crescand foarte mult", a spus Andreea Lupan, manager de recrutare la Barnett McCall Recruitment.

Din categoria compensatiilor "insolite" fac parte teambuildinguri in locatii deosebite (Polul Nord sau Patagonia) sau in situatii deosebite (sporturi extreme, zboruri cu balonul sau cu parapanta, etc.), plata educatiei copiilor, de la gradinita pana la liceu, acordarea de terenuri pentru construit case, pentru tot managementul firmei, intr-o singura locatie sau permisiunea de a veni vinerea la serviciu in imbracaminte sport.

"Din punctul meu de vedere, niciun beneficiu nu este ciudat atata timp cat aduce valoare angajatului si companiei care il ofera", a spus Iuliana Badea, manager de recrutare la Lugera and Makler. "Beneficii mai rare ca practica, insa, ar fi angajarea unor companii care ofera servicii de baby-sitting pentru copiii angajatilor sau construirea de kids corner (locuri speciale pentru copii - n.red.) in cadrul companiilor."

Cele mai frecvente bonificatii acordate angajatilor sunt, insa, prime in bani, cadouri (masini de marca, ceasuri de firma, tablouri si icoane), asigurari medicale. De semenea, pentru fidelizarea angajatilor, firmele mai ofera si diverse avantaje (abonamente de mii de euro sali de sport, la cluburi de tenis sau golf, cursuri de dans sau sedinte de masaj la serviciu).

O categorie deosebita, care beneficiaza de compensatii speciale, sunt expatii (angajatii care lucreaza la alte sedii ale firmei, de cele mai multe ori in strainatate), a spus Andreea Lupan. in aceste cazuri, companiile platesc chiriile caselor, care ajung in unele zone si la 15.000 de euro pe luna, transportul catre zonele de resedinta (de la sase la zece calatorii pe semestru) sau plata educatiei copiilor, care poate ajunge pana la 20.000 de euro pe an. in cazul in care locatia este periculoasa (Africa, Orientul Mijlociu) se acorda bonus de periculozitate, garda platita si transport pazit.

Citeste si:

Tot in categoria beneficiilor intra si trainingurile si MBA-urile platite de companie, in tara sau in strainatate, care pot ajunge la 20-30% din salariul anual al unui angajat. Cand isi negociaza salariul, candidatii cer, de cele mai multe ori, cel putin pachetul de beneficii de care dispun la actualul loc de munca. "Un beneficiu, odata intrat in viata normala a unui angajat, devine aproape indispensabil pentru el si va tine la pastrarea lui si in cadrul locurilor de munca ulterioare", a spus Madalina Motora, coordonator de comunicare la Manpower.

Angajatii isi doresc cel mai mult masina, asigurari medicale private si timp de lucru flexibil, este de parere Iuliana Badea, de la Lugera and Makler. "Fiecare negociaza in functie de experienta pe care o are si de multe ori incearca sa obtina anumite beneficii pe care stiu ei ca le au angajatii respectivei companii sau si-ar dori sa le aiba", a spus Iuliana Badea.
insa, pachetele de compensatii si beneficii se negociaza in functie de pozitia pe care angajatul o ocupa in interiorul companiei si de tipul de munca pe care il presteaza.

"Pentru fiecare nivel ierarhic, tipul compensatiilor este diferit, este nuantat", a spus Andreea Lupan, de la Barnett McCall Recruitment. "La nivel de top vorbim de un anumit tip de abonamente la sali de sport, un anumit pachet de bonusare, in functie de performanta si un anumit tip de cadouri oferite cu diferite ocazii. Dar trebuie sa luam mereu in considerare ca responsabilitatile si stesul implicat in pozitiile de top, targeturile stabilite sunt mult mai dificile si mai complexe decat ale unui angajat din pozitii de middle si low management."

Reprezentantii firmelor de resurse umane sunt de parere ca motivele principale pentru care angajatorii apeleaza la aceasta practica sunt fidelizarea personalului si motivarea lor. "Piata fortei de munca din Romania incepe sa se confrunte cu un deficit destul de serios de talente pe anumite segmente si meserii. Din aceasta cauza rulajul de personal a crescut simtitor, iar renumele companiei nu mai este neaparat o garantie ca angajatii vor ramane neconditionat pe perioade lungi", a spus Madalina Motora, de la Manpower. "Beneficiile sunt si elemente motivationale si de fidelizare pentru angajatii companiilor. Angajatorii au inteles ca se lovesc de costuri mult mai importante pentru recrutarea, integrarea si formarea de noi angajati, decat pentru fidelizarea si bonusarea angajatilor existenti."

In aceste conditii, se constata o modificare a pachetului salarial acordat angajatului, in ultimii ani. in prezent salariul fix a ajuns sa reprezinte aproximativ 70% din totalul pachetului, diferenta de 30% fiind reprezentata de partea variabila, cea bazata pe performanta. in acest fel, cu o parte variabila mai mare, angajatul va fi motivat sa cistige si aceasta parte prin performanta.

Prin urmare, desi companiile par a investi sume foarte mari in beneficiile si compensatiile date angajatilor, acest lucru nu aste in van. "Bonusurile date angajatilor constituie in jur de 3-4% din cifra de afaceri a companiilor, dar merita 100%, prin fidelizarea pe care o creeaza", a spus Andreea Lupan.