Potrivit datelor publicate pe pagina de internet a Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), rata somajului in luna mai a scazut cu 0,4 puncte procentuale fata de luna aprilie, in acest interval fiind incadrate in munca peste 30.500 de persoane, la nivel national. Numarul total al somerilor este de 369.832 de persoane, din care 122.376 au fost indemnizati in luna mai, anunta NewsIn.

ANOFM mai informeaza ca rata somajului in randul femeilor a scazut cu 0,3 puncte procentuale, ajungand astfel la 3,7%, iar cea in randul barbatilor, cu 0,4 puncte, fiind la sfarsitul lunii mai de 4,5%. Scaderile ratei somajului, atat la femei cat si la barbati pentru luna mai se explica prin relansarea activitatilor sezoniere in domeniul agriculturii si cel al constructiilor, precum si al prestarilor de servicii. Odata cu deschiderea sezonului estival, s-au facut angajari in hoteluri, restaurante si in comert.

Singurul judet in care rata somajului a inregistrat o crestere cu 0,4 puncte procentuale a fost judetul Brasov, din cauza disponibilizatilor de la uzinele Tractorul si Rulmentul. in restul judetelor somajul a inregistrat scaderi sau s-a mentinut la acelasi nivel ca in luna aprilie. Cele mai importante scaderi s-au inregistrat in Constanta (cu 0,9 puncte procentuale), Calarasi si Vaslui (cu 0,8 puncte procentuale) si Alba, Braila, Ialomita si Olt (cu 0,7 puncte procentuale).

Citeste si:

Cel mai ridicat nivel al ratei somajului se inregistreaza in judetul Mehedinti (9%), urmat de Vaslui (6,9%), Teleorman (6,6%) si Buzau (6,2%), iar cei mai putini someri sunt in judetul Timis, unde rata somajului in luna mai a fost de 1,6%.

Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca (AMOFM) anunta, la inceputul saptamanii, ca rata somajului in Bucuresti, in luna mai, a fost de 2,20%, in scadere cu 0,01 puncte procentuale fata de luna precedenta. Potrivit datelor de la AMOFM, din totalul populatiei active din Bucuresti de 955.000 de persoane, 21.017 erau someri, la finele lunii mai, peste jumatate (11.448) fiind femei.