Dl Isarescu a dat vadit inapoi de la politica pe care a imprimat-o Bancii Nationale in ultimele sase-sapte luni, de cand problemelor, sa le zicem uzuale, li s-a adaugat cea complicata a confruntarii cu un exces de valuta rezultand din intrarile deodata importante de capitaluri din strainatate: remiteri in tara din partea lucratorilor romani in alte tari, incasari din privatizari mai semnificative in frunte cu Petrom, fonduri din partea Uniunii Europene pentru sustinerea integrarii, capitaluri speculative atrase de dobanzile mai ridicate de pe piata romaneasca.

Sunt dari semnificative inapoi, desi nerecunoscute ca atare, care denota un esec al politicilor formulate. Considerand ca nu mai poate "steriliza", in vederea combaterii inflatiei, masiva contrapartida in lei pe care intrarile pana atunci necunoscute de valuta o aveau pe piata, Banca Nationala a schimbat brusc macazul si a focalizat tirul impotriva inflatiei prin folosirea cursului valutar. Mai precis, nu a mai intervenit sistematic pe piata spre a cumpara valuta, ceea ce a dus in sus cursul leului. A importa a devenit astfel mai ieftin, miza fiind descurajarea cresterii preturilor prin importuri care nu se mai scumpesc! Totodata, un efort apreciabil a fost facut pentru a se cobori rapid nivelul dobanzilor, astfel incat sa se evite intrari destabilizatoare de capitaluri speculative din afara in perspectiva promisei liberalizari a operatiunilor de capital cu strainatatea.

Efectele adverse erau cunoscute. Importurile vor fi luat-o razna, exporturile vor fi fost descurajate, unii exportatori vor fi fost chiar eliminati din piata, iar deficitul de cont curent extern se va fi cascat primejdios. Totodata, fortarea dobanzilor la limita inflatiei va fi periclitat serios economisirea, o grava nefericire pe termen lung.

Esecul politicii prevazute a venit relativ repede. Efectele adverse au fost mai puternice decat cele pozitive in principal urmarite. Lovitura a fost data exact de ceea ce s-a intamplat in privinta tintei principale: inflatia. Aceasta a reizbucnit puternic in aprilie, in urma cresterilor de tarife, convenite cu Uniunea Europeana in calendarul aderarii, la energie, indeosebi la gaze naturale. Si efectul global al respectivelor cresteri de tarife la energie nu este deocamdata cunoscut, caci inca acestea nu au fost transferate de agentii economici asupra preturilor celorlalte produse si servicii.

Oricum, incercarea de a combate inflatia prin cursul de schimb nu a fost o reusita. Stimulati, importatorii au importat mai mult, dar nu au redus cumva preturile de desfacere pe piata interna in pas cu aprecierea leului, ba, dimpotriva, le-au marit, profitand de iuresul de consum indus tocmai de aprecierea leului.

Tinta de inflatie - ambitios stabilita la 7% pentru acest an - nu pare sa mai poata fi atinsa. Dupa cum se deruleaza lucrurile, inflatia s-ar putea ridica la circa 10%.

Si, din pacate, in timp ce in cursa inflatiei se iese in decor raman pagubele colaterale, care tind pe zi ce trece sa devina capul de afis al ingrijorarilor: exporturi scoase din joc carora nu li se pot gasi inlocuitori, conturi externe dezechilibrate periclitant, economisire pasibil de a fi compromisa.

De la sublinierea transanta ca Banca Nationala nu are nici o treaba cu cursul leului, acesteia revenindu-i potrivit legii numai sarcini in controlarea inflatiei, guvernatorul vine si spune acum ca dobanzile la depozite au scazut prea mult, ca creditul acordat de institutiile nebancare trebuie reglementat si temperat, ca Banca Nationala nu poate influenta inflatia provenind din ajustarile preturilor reglementate, cum sunt cele la energie, si alte asemenea.

Nici acum insa guvernatorul nu se incumeta sa spuna adevarul in mod raspicat: nu te poti lupta doar cu mijloace monetare impotriva unei inflatii care provine nu din surse monetare ci, structural, din lipsa de performanta a unei parti din pacate inca prea mari a sectorului real al economiei. Si ca, tot incercand a te lupta cu o asemenea inflatie doar cu mijloace monetare, risti sa afectezi grav alti parametri de baza ai economiei!