Analistii financiar-bancari din Romania considera ca scenariile apocaliptice ale unor analisti internationali si agentii de rating care vizeaza un deficit extern de 18%, o dobanda cheie de peste 12% si un curs de 4 lei/euro sunt nerealiste si sperie inutil investitorii, potrivit comunicatului AAFBR.
"In ultima perioada, mass media a reflectat opiniile unor analisti straini care in esenta anticipau o agravare a problemelor cu care se confrunta Romania, situatie sintetizata prin: cresterea deficitului extern la 17-18%, cresterea dobanzii de politica monetara a BNR (Banca Nationala a Romaniei n.r.) la peste 12%, deprecierea cursului EUR-RON la peste 4 si scaderea soliditatii sistemului bancar pana la limita de avarie. Astfel de evaluari pripite sunt cu atat mai ingrijoratoare cu cat vin intr-un moment in care nivelul de sensibilitate al investitorilor straini este destul de ridicat fata de toate tarile emergente", se arata in comunicatul Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din Romania (AAFBR).

Una din problemele cu care se confrunta Romania si care se regaseste cu predilectie in opiniile exprimate este cea a dezechilibrului extern, care in ultimul an s-a adancit la 13,9% din produsul intern brut (PIB).

"Cu toate acestea, nivelurile de 17-18%, sau chiar mai mult anticipate de agentii de rating sau analisti internationali in unele cazuri, sunt mai degraba reactii exagerate care iau mai putin in considerare realitatile economie romanesti sau exclud anumite elemente particulare cu caracter temporar petrecute in primul an de aderare la UE", sustin analistii AAFBR.

Acestia argumenteaza ca, un exemplu in acest sens a fost accelerarea deficitului balantei comerciale in anul 2007, raspunzator de expansiunea deficitului de cont curent, ce a avut la baza o serie de factori, precum amanari ale importurilor din 2006 in conditiile eliminarii taxelor vamale, modificari ale metodologiei de inregistrare a importurilor din Uniunea Europeana (UE) si o apreciere nesustenabila a monedei nationale in prima parte a anului trecut.

"De aceea, o estimare liniara a cresterii deficitului de cont curent al Romaniei, in conditiile in care factorii mentionati anterior e putin probabil sa se repete, nu se justifica. Mai mult, evolutiile ultimelor trei luni arata calmarea semnificativa a cresterii deficitul balantei comerciale, ca urmare a incetinirii puternice a importurilor, dar si a accelerarii concomitente a exporturilor. Aceste evolutii arata o reactie neasteptat de rapida a economiei romanesti la revenirea cursului de schimb la niveluri care reflecta mai corect competitivitatea economiei romanesti", se mai arata in comunicat.

Deprecierea leului din ultimele luni pana la un nivel sustenabil a ajutat economia Romaniei

Tocmai ameliorarea economiei romanesti impiedica, in prezent, o reluare a deprecierii excesive a leului, iar posibilitatea ca dobanda de politica monetara sa depaseasca 12% pe an si moneda nationala sa se deprecieze la 4 lei/euro pare incoerenta, avand in vedere promptitudinea cu care a reactionat economia Romaniei la deprecierea limitata a leului, sustin analistii.

"Intarirea treptata a restrictivitatii politicii monetare prin cresterea dobanzii cheie, masuri administrative suplimentare, dar si mentinerea rezervelor minime obligatorii la un nivel foarte inalt s-au materializat in cresterea dobanzilor bancare pe termen scurt. Este greu insa de vorbit in actualele conditii despre o criza sistemica a sectorului bancar, asa cum se aud unele opinii din afara Romaniei", se mai arata in comunicatul AAFBR.

Prin rezervele minime obligatorii impuse bancilor comerciale de Banca Nationala a Romaniei (BNR), 40% din resursele in valuta atrase de la clienti sunt plasate in cont la banca centrala si, respectiv, 20% din cele in lei.
O nevoie suplimentara de lei ar putea aparea ca urmare a cresterii volumului de plati la buget sau a accelerarii creditelor de consum in unele perioade, cum ar fi de exemplu in ajunul sarbatorilor de Pasti.

"Consideram ca banca centrala are instrumentele necesare sa injecteze lichiditate in piata interbancara – activitate curenta realizata de toate marile banci centrale in sisteme financiare in care acestea sunt creditoare nete. Faptul ca si BNR s-ar putea regasi de acum inainte in postura de creditor net ar fi, in ultima instanta, un semn de normalitate", considera analistii financiar-bancari.

Analistii concluzioneaza ca economia Romaniei ar putea creste in acest an la un nivel robust, mai ales in conditiile in care se asteapta o incetinire a cresterii economice la nivel mondial. "Rezultatele foarte bune din primele doua luni - cum sunt accelerarea industriei, in special a industriei bunurilor de capital, a constructiilor si exporturilor, dar si a vanzarilor cu amanuntul - sunt semnale incurajatoare pentru economia romaneasca, ce pastreaza totusi un decalaj important fata de economiile mature in ceea ce priveste competitivitatea", se mai arata in comunicat.

Din Asociatia Analistilor Financiar-Bancari din nia fac parte Lucian Anghel, Radu Craciun, Ionut Dumitru, Florian Libocor, Dorin Boboc, Dan Bucsa, Nicolaie Alexandru-Chidesciuc, Catalina Constantinescu, Georgiana Constantinescu, Ciprian Dascalu, Florin Dolea, Dana Dragu, Florin Ilie, Dragos Neacsu, Rozalia Pal, Razvan Pasol si Catalin Pauna.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri