Valoarea exporturilor romanesti, realizate in primele doua luni ale acestui an, a fost de 5,3 miliarde euro, in crestere cu 20% fata de aceeasi perioada din 2007, cand tara noastra a exportat de 4,4 miliarde euro. Importurile, pe de alta parte, ne-au costat si ele mai mult, 8,2 miliarde euro fata de 7,2 miliarde in ianuarie-februarie 2007, reprezentand o crestere de 14%. Cifrele indica un deficit comercial pe primele doua luni de 2,9 miliarde euro, in crestere fata de cel inregistrat in aceeasi perioada a anului trecut, de 2,8 miliarde euro.

Datele publicate de biroul european de statistica le confirma pe cele anuntate de Institutul National de Statistica (INS), care indica un avans mai rapid al exporturilor decat al importurilor incepand cu luna decembrie 2007, ceea ce a contribuit la plafonarea deficitului comercial si, implicit, la temperarea cresterii deficitului de cont curent.

Deficitul de cont curent a sporit in primele doua luni din acest an cu 5,6% fata de intervalul echivalent din 2007, ritm mult mai scazut decat in ianuarie, ca urmare a stagnarii deficitului comercial si temperarii adancirii dezechilibrului pe partea de venituri, arata datele BNR.

Astfel, deficitul balantei de plati a fost in primele doua luni ale acestui an de 2,193 miliarde euro, fata de 2,076 miliarde euro in acelasi interval din 2007. In primele doua luni ale acestui an, deficitul comercial (FOB/FOB) - principala sursa care alimenteaza dezechilibrul extern - a crescut nesemnificativ (cu 18 milioane euro sau 0,9%).

Schimburile comerciale de energie ale UE, in ansamblu, au inregistrat, in primele doua luni, un deficit in crestere fata de aceeasi perioada a anului 2007, la 58,1 miliarde euro, de la 42 miliarde euro, in timp ce comertul cu utilaje industriale si autovehicule a marcat un excedent notabil, de 22 miliarde euro, comparat cu 12,6 miliarde euro in ianuarie-februarie 2007.

Citeste si:

Potrivit Eurostat, in perioada studiata, statele Uniunii au importat cu 2% mai putin din Japonia, in timp ce intrarile din SUA au ramas cam la acelasi nivel din primele doua luni ale anului trecut, 30,4 miliarde euro, fata de 30,6 miliarde euro. Statele Unite au ramas, insa, cel mai mare importator al produselor UE, la o valoare de 41,8 miliarde euro, respectiv o crestere de 1%.

Exporturile UE catre Japonia au avansat cu 2%, la o valoare de 7,4 miliarde euro, iar importurile au scazut tot cu 2%, ceea ce a dus la scaderea deficitului comercial al UE cu aceasta tara, de la 5,6 miliarde euro, la 5,2 miliarde euro.

Al doilea mare importator al produselor UE, dupa SUA, a fost Elvetia, la o valoare de 15,7 miliarde euro, in crestere cu 5% fata de ianuarie-februarie 2007. Dinamica importurilor din Elvetia a depasit-o, insa, pe cea a exporturilor catre acest stat, chiar daca la o valoare mai mica, de 13,4 miliarde euro.

Exporturile UE catre China au crescut si ele cu 22%, iar importurile din aceasta tara au avansat cu 9%. Deficitul comercial al UE cu China ramane, insa, in continuare cel mai mare dintre toate statele cu care Uniunea are relatii comerciale - 28,4 miliarde euro, fata de 27,3 miliarde euro in ianuarie-februarie 2007.

Turcia a importat din UE in valoare de 9,3 miliarde euro, in crestere cu 21% fata de primele doua luni ale anului trecut, si a exportat catre UE de 7,9 miliarde euro, in crestere cu 8% fata ianuarie-februarie 2007.