Valoarea despagubirilor acordate fostilor proprietari va fi, in luna mai, de 25 de milioane de lei, iar in iunie, cand vor fi acordate si dividendele aferente actiunilor detinute de stat la Fondul Proprietatea, ar putea atinge o valoare dubla, a declarat ministrul Economiei si Finantelor.
"In primele trei luni ale anului, atunci cand am avut obiectivul de a introduce exercitiul bugetar pe o linie prudenta, nu am alocat sume, dar incepand cu aceasta luna incepem sa alocam sume pentru persoanele care trebuie despagubite, fie pentru deportari - avem in vedere persoanele care au locuit in Basarabia, Bucovina sau Cadrilater - sau pentru cele care solicita sume de bani in contul proprietatilor care nu pot fi retrocedate in natura", a ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian.

Fondurile pentru despagubirile in numerar, acordate persoanelor ale caror imobile au fost confiscate in perioada comunista, vor fi asigurate si de la bugetul de stat, pana la listarea Fondului Proprietatea, nu doar din dividendele aferente actiunilor detinute de stat la Fond, a decis Guvernul.

Guvernul a modificat, in sedinta de miercuri, ordonanta de urgenta pentru modificarea legii 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, in sensul acordarii posibilitatii de a suplimenta fondul din care se acorda despagubirile pentru fostii proprietari din bugetul de stat.

Potrivit noilor reglementari, sursele de finantare din care se vor acorda despagubiri in numerar fostilor proprietari ale caror imobile au fost abuziv confiscate, pana la listarea Fondului Proprietatea, se vor asigura din dividendele aferente actiunilor detinute de stat la Fondul Proprietatea si in completare de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului Economiei si Finantelor.

Sumele prevazute in bugetul ministerului Economiei si Finantelor pentru aplicarea acestor reglementari se transfera la solicitarea Autoritatii Nationale pentru Restituirea Proprietatilor.

Potrivit unei ordonante de urgenta adoptate anul trecut (OUG 81/2007), persoanele indreptatite sa primeasca despagubiri pentru imobilele abuziv confiscate pot opta pentru despagubiri in numerar, in limita sumei de 500.000 lei, in transe egale, intr-o perioada de maximum doi ani. Sursele de finantare pentru acordarea despagubirilor in numerar se asigurau, pana la listarea la bursa a Fondului, din dividendele aferente actiunilor detinute de stat la Fondul Proprietatea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri