De asemenea, directorul executiv al Patronatului Roman al Carnii de Porc (PRPC), Stanca Tudor, a declarat, ca informarea pe care ANSVSA o va incepe, de astazi, cu privire la gripa porcina aparuta in Mexic si SUA ar putea determina populatia sa nu mai cumpere carne de porc.

„O astfel de campanie probabil ca vine sa sperie consumatorul mai putin pregatit. Daca incepe o campanie, exact ca si in cazul dioxinei, sigur ca populatia va reactiona. Consumatorul se protejeaza, iar totul depinde de cum se face campania. Fiecare om are o reactie specifica, iar unii pot decide sa nu mai cumpere”, a declarat Stanca Tudor.

De asemenea, presedintele Patronatului Roman al Carnii de Porc, Gheorghe Caruz, a explicat ca actiunea Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) este bine venita, insa trebuie sa informeze corect populatia, in privinta masurilor ce trebuie luate referitor la gripa porcina, in asa fel incat sa nu sperie populatia si sa nu mai cumpere.

In plus, presedintele Asociatiei Romane a Carnii, Sorin Minea, a mentionat ca spera ca ANSVSA sa realizeze informarea in mod cat mai corect si sa nu prelucreze informatiile.

„Daca ANSVSA incepe sa prelucreze informatiile si nu informeaza corect se poate ajunge la pierderi economice dramatice. Daca nu stii sa explici corect aceste lucruri, se poate intampla ca la gripa aviara, cand multi erau pe cale sa dea faliment”, a spus Minea.

ANSVSA: Nu am primit inca niciun mesaj din partea UE
Presedintele ANSVSA, Marian Zlotea, a declarat ca Romania nu a primit inca nici o alerta din partea UE cu privire la gripa porcina, manifestata in Mexic si in SUA, dar va initia, incepand de maine, o campanie preventiva de informare a populatiei si a crescatorilor de porci.

Potrivit lui Zlotea, Romania nu realizeaza importuri de carne de porc sau de porci vii din zona afectata, insa Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) a solicitat oficialilor europeni o situatie a importurilor de porcine, la nivelul UE, pentru a fi sigura ca in tara nu a ajuns indirect carne din acea zona.

“Nu avem inca niciun mesaj oficial de alerta de la Uniunea Europeana privind gripa porcina si nici referitor la vreun caz. Din informatiile detinute pana in prezent, Romania nu importa din zona afectata. Am solicitat, de asemenea, informatii pentru a fi siguri ca nu s-a primit carne din acea zona prin intermediul comertului intracomunitar, iar din informatiile primite de la UE se pare ca nici in spatiul comunitar nu a intrat astfel de carne”, a explicat Zlotea, citat de NewsIn.

Gripa porcina a provocat moartea a inca 20 de persoane in Mexic si sute de noi imbolnaviri, inclusiv in SUA, potrivit bilantului anuntat de autoritati in ultimele 24 de ore. Ministrul mexican al sanatatii a anuntat sambata ca exista 81 de decese "probabile", dintre care 20 dovedite, provocate de virusul gripei porcine.
Pana in prezent 1.324 de bolnavi au fost pusi sub observatie medicala. In Statele Unite, opt persoane s-au imbolnavit, dar nu s-au inregistrat decese.

Organizatia Monidala a Sanatatii (OMS) s-a declarat foarte ingrijorata de aparitia acestui virus de gripa porcina, identificat ca A/H1N1, care se transmite de la om la om. Directoarea generala a OMS, Margaret Chan, a delclarat ca virusul are in mod clar un potential pandemic, iar evolutia situatiei este imprevizibila.

Vladimir Putin da ordin sa fie instituite masuri de prevedere in Rusia
Autoritatile ruse au instituit duminica masuri de prevenire a raspandirii noului virus al gripei porcine care a provocat moartea a cel putin 20 de persoane in Mexic. Premierul rus Vladimir Putin a semnat o ordonanta prin care instituie o comisie ce are ca sarcina prevenirea propagarii pe teritoriul rus a gripei porcine, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Dmitri Peskov.

Comisia, prezidata de vicepremierul Viktor Zubkov, "si-a inceput deja activitatea si a elaborat deja masuri concrete destinate sa impiedice aparitia pe teritoriul rus a gripei porcine si eventuala sa raspandire", a declarat purtatorul de cuvant.

Responsabilul pentru sanatate publica al Rusiei, doctorul Ghennadi Onisceenko, citat de ITAR-TASS a declarat, la randul sau, ca deocamdata nu a fost inregistrat in tara niciun caz de gripa porcina. Autoritatile sanitare de pe aeroporturile ruse au primit ordinul de a verifica toate cursele care provin din Mexic si Statele Unite.

Pe de alta parte, seful serviciilor veterinare ruse, Nikolai Vlasov, a declarat ca Rusia interzice incepand din astazi toate importurile de carne provenind din Mexic, precum si din Texas, California si Kansas. In plus, sunt interzise importurile de carne de porc si produse de preparate pe baza de carne de porc care nu au fost supuse tratamentului termic si care provin din Guatemala, Honduras, Colombia, Costa Rica, Cuba, Nicaragua, Panama, Salvador, precum si din mai multe state americane.