Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca Guvernul Romaniei nu a avut o contrapropunere intelectuala in fata Fondului Monetar International (FMI), cand acesta a propus trimiterea functionarilor publici in concediu fara plata.
„Nu a existat o contrapropunere, intelectuala vorbesc, o solutie alternativa din partea autoritatilor romane, ci pur si simplu s-a acceptat trimiterea in concediu fara plata, pentru ca asta a fost venita de acolo. Intotdeauna cand ai un contraargument care sta in picioare, partenerul occidental ti-l accepta. Daca nu ai o pozitie proprie, iti vin cu dosarele lor, te vad ca nu esti suficient de bine pregatit si il ei. Si dupa aceea te obligi sa le aplici”, a afirmat presedintele PSD, in cadrul dezbaterii „Plan de actiune pentru iesirea din criza”, organizata in prezenta reprezentantilor mediului de afaceri clujean.

Geoana sustine ca e de acord cu propunerile FMI cu privire la restrangerea cheltuielilor din sectorul bugetar, insa considera ca „exista prea putina creativitate si contrapropuneri din partea noastra”.

Presedintele PSD a afirmat ca Guvernul trebuie sa ia masuri cel tarziu la inceputul lunii septembrie pentru a evita eventuale greutati economice in toamna, iarna sau primavara.

In caz ca Guvernul Romaniei nu poate propune solutii viabile la criza economica, Parlamentul trebuie sa intervina. „Vreau sa va spun extrem de serios ca in conditiile in care nu gasim rapid un set coerent, credibil si practic de stimulare a economiei reale, va fi probabil nevoie, sa ne ducem catre Parlament pentru a vedea daca nu ciumva acolo am putea adopta niste masuri in conditiile in care acest lucru nu poate fi facut de Guvern, avand totusi speranta ca Guvernul mai are energie si coerenta politica pentru a putea sa da un raspuns mai coerent in aceasta zona”, a afirmat presedintele Senatului.

Geoana a precizat ca nu este de acord cu masura de a trimite functionarii 10 zile in concediu fara plata. „Orice om trimis acasa, nu este doar o familie destramata, nu este doar un destin caruia ii pui un imensc semn de intrebare, in conditii in care nu se angajeaza usor pe piata din Romania ci este si un consumator in minus, este si un actor economic in minus, este si un mic motor de relansare economica gresita. Eu spun ca atuala atitudine este profund gresita, este profund eronata dion punct de vedere economic si al teoriei economice”, a spus presedintele Senatului.

Acesta considera ca functionarii care sunt concediati in acesta perioada sau li se taie sporurile au nevoie de incurajari din partea Guvernului Romaniei ca in momentul unei redresari economice isi vor reprimi drepturile salariale.

„Un lucru pe care trebuie sa il spunem celor care vor fi incurajati sau obligati sa faca un astfel de gest de sacrificiu si solidaritate este ca de indata ce economia isi va reveni, drepturile salariale care eventual vor fi acum limitate le vor fi redate.

Deci nu este o chestiune in care sa spui: iti luam banii, du-te matale acasa cu 15-20% bani mai putini cateva luni de zile, putem sa spunem acestor oameni ca peste un an de zile, doua trimestre de cresteri economice, oamenii vor fi recompensati”, a mai spus Geoana.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri