Romania s-a clasat in primele 11 luni ale anului trecut pe locul sase intre statele Uniunii Europene dupa nivelul deficitului comercial, cu un dezechilibru de 8,9 miliarde euro, potrivit datelor publicate de biroul european de statistica, Eurostat.

Deficitul comercial al Romaniei s-a redus de 2,5 ori in ianuarie-noiembrie 2009 fata de perioada similara din 2008, in conditiile in care importurile s-au diminuat cu 34%, intr-un ritm de peste doua ori mai rapid decat exporturile, care au scazut cu 16% fata de nivelul din acelasi interval al lui 2008, arata Eurostat.

Din ianuarie pana in noiembrie, Romania a exportat bunuri de 26,7 miliarde euro, cu 5 miliarde euro mai putin decat in aceeasi perioada din 2008. Importurile s-au cifrat la 35,6 miliarde euro, in scadere cu 18 miliarde euro, anunta NewsIn.

Cele mai mari deficite comerciale au fost inregistrate in primele 11 luni in Marea Britanie (85,7 miliarde euro), Franta (49 miliarde euro), Spania (45 miliarde euro), Grecia (26,2 miliarde euro) si Portugalia (17 miliarde euro).

Pe de alta parte, Germania, Olanda si Irlanda au avut cele mai mari excedente din primele 11 luni din 2009, de 122,4 miliarde euro, 35,4 miliarde euro, respectiv 35,3 miliarde euro.

Pe ansamblul UE, deficitul comercial din comertul cu statele din afara blocului comunitar s-a redus in decembrie la 2,5 miliarde euro, de la 11,3 miliarde euro in luna similara din 2008. In decembrie 2009, exporturile ajustate sezonier au crescut cu 2% fata de decembrie 2008, in timp ce importurile au avansat cu 0,5%.

In schimb, zona euro a inregistrat un excedent comercial de 4,4 miliarde euro. In decembrie 2008, deficitul comercial in zona euro era de 1,8 miliarde euro.

Exporturile Romaniei catre statele din afara blocului comunitar au crescut, in decembrie, cu 2,2% fata de cele din noiembrie, la un nivel ajustat sezonier de 700 milioane euro, iar importurile au scazut cu 7,3%, la aproximativ 900 milioane euro, astfel ca deficitul comercial pe acest segment a fost de 0,1 miliarde euro.

Exporturile UE catre statele din afara comunitatii au crescut in decembrie cu 2% fata de noiembrie, la 98,3 miliarde euro, iar importurile cu 0,5%, la 101,6 miliarde euro, astfel ca deficitul comercial s-a redus la 3,2 miliarde euro, de la 4,7 miliarde euro in luna precedenta, potrivit datelor Eurostat.

Pentru Romania, Eurostat preia datele de la Institutul National de Statistica (INS), care calculeaza importurile in preturi CIF, ce includ costurile legate de transport din tara de origine, si exporturile in preturi FOB, fara astfel de costuri.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri