Comisarul european Dacian Ciolos a transmis Ministerului Agriculturii o scrisoare in care cere finalizarea masurilor de remediere a deficientelor din Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS), prin care se acorda se acorda subventiile europene in agricultura.
"Comisarul Ciolos a transmis o scrisoare Guvernului Romaniei pe data de 16 februarie, in care se arata ca este important ca Romania sa finalizeze implementarea unui plan de actiune initiat la mijlocul anului 2009. Planul cuprinde masuri de remediere a deficientelor in Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS, n.r.) din cadrul Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA, n.r.) pana in 2011 si a fost creat pentru evitarea unor eventuale consecinte financiare", a reamintit Johan Reyniers, ofiter de presa al comisarului european pentru agricultura Dacian Ciolos (foto).

Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a confirmat, la randul sau, ca Dacian Ciolos a transmis Romaniei o scrisoare in legatura cu intarzierile privind stadiul de aplicare de catre Romania a Planului de masuri privind remedierea deficientelor in functionarea IACS (sistemul prin care APIA acorda subventiile europene din Fondul European de Garantii Agricole).

"Scrisoarea subliniaza probleme care nu au fost inca rezolvate si care constituie o preocupare atat pentru Comisia Europeana, cat si pentru comisarul Ciolos avand in vedere ca gestiunea corecta a fondurilor europene pentru agricultura este o prioritate a mandatului sau", a precizat Johan Reyniers.

Scrisoarea primita este reactia Comisiei Europene, transmisa prin vocea comisarului Ciolos, la ultimul raport trimestrial din 2009 trimis de Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) pe 14 ianuarie 2010 Comisiei Europene, din care rezulta depasirea unor termene asumate de Romania in Planul de Actiune pentru corectarea deficientelor in IACS, elaborat si agreat cu Comisia Europeana in 2009, se arata in comunicatul transmis de Ministerul Agriculturii.

Comisarul cerea, astfel, noului ministru al agriculturii sa acorde o prioritate deosebita finalizarii acestor activitati la termenele asumate. Comisia si-a oferit toata asistenta necesara indeplinirii cu succes a acestui plan de actiune de catre Romania, dar a reamintit ca implementarea corecta si la timp cade in sarcina autoritatilor romane.

"Noua echipa de la conducerea Ministerul Agriculturii a luat deja o serie de masuri de accelerare a aplicarii actiunilor prevazute in planul de actiune in discutie", a precizat ministerul.

Ofiterul de presa al comisarului Dacian Ciolos a mai precizat ca scrisoarea transmisa de acesta este una "tehnica, normala pentru corespondenta intre Comisia Europeana si un stat membru al Uniunii Europene si nu se refera la blocarea fondurilor pentru agricultura sau a altor fonduri destinate Romaniei".
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri