Sectorul public din Romania este ineficient si "pur si simplu prea costisitor" raportat la capacitatea Guvernului de a atrage venituri, fiind necesara reducerea cheltuielilor administratiei catre niveluri adecvate, potrivit Bancii Mondiale (BM).
"BM sustine reforma administratiei pentru ca este importanta si urgenta. Este important nu numai sa se economiseasca bani acum, ci si sa se creeze conditiile pentru crestere economica pe termen mediu. Este urgenta pentru ca, in contextul crizei, Romania nu-si poate permite sa continue sa risipeasca resurse prin procese ineficiente si inechitabile", a declarat François Rantrua, country manager al Bancii Mondiale pentru Romania, intr-un comunicat al institutiei, citat de Mediafax.
El a adaugat ca BM va incerca, impreuna cu Guvernul, sa gaseasca modalitati de a explica reformele cheie, deoarece "prea des se intampla ca oamenii sa nu-si dea seama cat sunt de dificile unele decizii, iar acest lucru creste rezistenta la schimbare".
Romania a ramas in urma altor tari din Europa in privinta calitatii si eficientei financiare a serviciilor publice, se mai arata in comunicat.
BM si Guvernul, in colaborare cu Comisia Europeana (CE), deruleaza in perioada martie 2010 - martie 2011 o evaluare functionala a sectorului public din Romania, menita sa identifice masuri de eficientizare si imbunatatire a performantelor administratiei, atat din punct de vedere al nevoilor financiare pe termen scurt, cat si in privinta sustenabilitatii pe termen mediu si lung.
Romania are in derulare un acord de imprumut extern cu FMI, CE, BM si BERD in valoare de 20 miliarde euro, Banca Mondiala contribuind cu un miliard de euro.
Comenteaza articolul "BM: Sectorul public romanesc este ineficient si prea costisitor"
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.


Wall-Street pe Facebook
Wall-Street pe Twitter
Wall-Street prin RSS