Salariile functionarilor publici, dar si cele ale personalului contractual vor creste in 2006, in doua transe, respectiv cu 5% incepand cu 1 februarie si cu 6% de la 1 septembrie.

In urma negocierilor derulate in perioada 17 noiembrie-7 decembrie intre reprezentantii guvernului si cei ai Aliantei Federative a Sindicatelor Functionarilor Publici SED LEX, s-a obtinut si acordarea celui de-al 13-lea salariu, in luna ianuarie. S-a convenit si constituirea de catre autoritatile administratiei locale, din venituri proprii, a unui fond de 5% destinat acoperirii diferentelor de salarizare intre functionarii publici din administratia locala si centrala.

Pe de alta parte, va fi modificat si programul de lucru, prin inceperea lucrului la 8.30 si terminarea acestuia la 16.30, cu ramanerea peste program doar o zi pe saptamana. In ceea ce priveste modificarea Legii nr. 188/1999, un functionar public poate ajunge la maximul carierei profesionale in aproximativ 13-14 ani de la intrarea sa in corpul functionarilor publici. Consiliul Unional al Aliantei a hotarat sustinerea modificarii prevederilor din Legea contenciosului administrativ, potrivit carora un functionar public poate fi chemat in instanta pentru documente legal intocmite in numele statului, prin organizarea de pichete la sediilor prefecturilor.