Atentia asiguratorilor s-a indreptat spre dezvoltarea altor linii de business decat cele auto, in primele trei luni ale acestui an, in special spre segmentul asigurarilor de locuinte, care a reusit sa avanseze cu aproape 25% in termeni de prime brute subscrise.
Ponderea asigurarilor pentru incendiu si calamitati naturale a urcat astfel, la nivelul UNSAR, la 19% din totalul asigurarilor generale.

Companiile membre UNSAR au raportat, la sfarsitul primului trimestru din acest an, subscrieri totale de peste 1,7 miliarde lei, nivel ce reprezinta aproape 80% din Intreaga piata de asigurari.

“Rezultatele membrilor UNSAR din primele trei luni ale acestui an arata foarte clar ca atentia companiilor s-a indreptat spre dezvoltarea altor linii de business decat cele auto, in special spre segmentul asigurarilor de locuinte, care a reusit sa avanseze cu aproape 25% in termeni de prime brute subscrise. Aceasta schimbare de strategie a facut ca ponderea asigurarilor pentru incendiu si calamitati naturale sa urce, la nivelul UNSAR, la 19% din totalul asigurarilor generale”, a declarat directorul general al UNSAR, Florentina Almajanu.

Liniile de asigurari de viata au generat, pentru companiile din cadrul UNSAR, un volum de prime brute subscrise de 373,5 milioane lei, In crestere cu aproape 5% fata de perioada similara a anului trecut. Aceasta valoare reprezinta peste 86% din subscrierile totale de pe segmentul asigurarilor de viata, daca este raportata la ultimele cifre anuntate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor (CSA).

Cele mai bune evolutii au fost inregistrate de clasele de asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare (19,73%), de asigurarile de casatorie si de nastere (18,3%), precum si de asigurarile de sanatate permanente (48,33%).

Pe segmentul asigurarilor generale, companiile membre UNSAR au raportat subscrieri totale de aproximativ 1,4 miliarde lei, nivel In scadere cu 16,15% comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Liniile de asigurari auto au exercitat cea mai puternica influenta negativa asupra subscrierilor de pe segmentul asigurarilor generale, avand In vedere ca portofoliile de RCA si Casco ale membrilor UNSAR reprezentau peste 50% din volumul de prime brute subscrise de la finele lunii martie 2011.

Despagubirile brute platite de membrii organizatiei profesionale a asiguratorilor au totalizat, In aceeasi perioada, aproape 957 milioane lei, nivel In scadere cu aproape 5% fata de intervalul ianuarie-martie din 2010.

Uniunea Nationala a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR) s-a constituit In anul 1994 ca organizatie profesionala, In scopul dezvoltarii, extinderii, colaborarii si cooperarii In domeniul asigurarilor si reasigurarilor pe plan intern si international.

Uniunea a fost fondata de 13 societatti de asigurare si reasigurare. In prezent, organizatia are 23 de membri, care genereaza peste 80% din volumul de prime brute subscrise de Intreaga piata locala de asigurari.

UNSAR este membru cu drepturi depline al federatiei asiguratorilor si reasiguratorilor europeni CEA Insurers of Europe.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri