"Inainte de a iesi din programul de redresare financiara, trebuie analizata toata situatia, astfel incat sa existe o discutie si o decizie pe tema aceasta. Deocamdata, se lucreaza la un raport cu privire la Carpatica Asig. Societatea functioneaza normal, totul este in regula, dar pana la o decizie nu exista inca nimic clar in aceasta privinta. Va fi luata o decizie dupa ce se va analiza situatia companiei", a declarat pentru wall-street.ro o persoana apropiata situatiei.

Carpatica Asig a anuntat recent ca si-a majorat capitalul social cu 10 milioane lei, suma ce a fost virata in conturile asiguratorului in data de 5 ianuarie 2016. Valoarea majorarii de capital este insa mult prea redusa, in comparatie, spre exemplu, cu nivelul volumul achitate de companie doar in primele sase luni din 2015, in valoare de 382 milioane de lei.

"Decizia privind aceasta infuzie de capital a fost aprobata in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a Actionarilor din data de 15 decembrie 2015. Astfel, capitalul social al companiei a ajuns la nivelul de 34.300.000 lei", se arata in comunicatul Carpatica Asig. "Cu sprijinul actionarilor sai, managementul Carpatica Asig a reusit, in ultimul semestru al anului 2015, sa imbunatateasca coeficientul de lichiditate cu 36% fata de nivelul minim atins anul trecut si sa plateasca daune de aproximativ 382 milioane lei. Cash flow-ul inregistrat de companie in 2015 este unul pozitiv si in crestere, iar aceasta tendinta se va pastra si in 2016", a declarat Liviu Stoicescu, director general Carpatica Asig, in cadrul comunicatului.

Carpatica Asig din Sibiu a avut anul trecut in derulare un plan de redresare, aprobat de ASF in septembrie, valabil pana la finele lui 2015. Potrivit exercitiului de evaluare a activelor si pasivelor si teste de stres (Balance Sheet Review - BSR), Carpatica Asig are capitaluri proprii negative de circa 410,3 milioane lei dupa ajustari de 290,7 milioane lei aplicate de auditori. Exercitiul a analizat datele disponibile la sfarsitul lunii iunie 2014. In urma rezultatelor acestuia, Carpatica s-a prezentat la ASF cu masuri suplimentare in completarea planului de redresare, aprobate de autoritate.

Citeste si:

Astfel, putem caracteriza majorarea de capital de 10 milioane de lei din 5 ianuarie 2016 drept "prea tarziu si prea putin", in conditiile in care nu prea se poate discuta despre existenta de capitaluri proprii ale societatii, iar ASF a solicitat o majorare de capital de minim 90 de milioane de lei. Drept comparatie, Carpatica Asig a subscris in primele sase luni prime brute de 257,26 milioane lei, in scadere cu 15,7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, in linie cu asteptarile, determinata de ajustarea politicilor de subscriere a riscurilor si a celor de vanzare. De asemenea, Carpatica Asig ne informeaza ca in primele sase luni de anul trecut a platiti daune de 382 milioane lei.

Situatia societatii s-a agravat dupa ce Ilie Carabulea (foto), care detine indirect si controleaza Carpatica Asig, si Marian Mirzac, fostul director general al firmei, au fost arestati preventiv pentru fapte de coruptie in ianuarie 2014, fiind acuzati ca, in mod fraudulos, in perioada mai-decembrie 2013, au reusit sa tergiverseze si sa influenteze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurari.

Presedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF), Misu Negritoiu, declara in iulie ca societatea de asigurari Carpatica Asig nu a realizat "prea mari progrese" in cadrul planului de redresare si, desi acesta se deruleaza pana la finele anului, trebuie accelerate masurile, astfel incat la 1 ianuarie 2016 sa aiba o situatie clara.

Carpatica Asig si-a inceput activitatea in 1996, cu capital integral privat, sub denumirea ASA Asigurari Atlassib. Compania si-a schimbat denumirea in Carpatica Asig, in anul 2004. Parte a grupului financiar Carpatica, compania are la nivel national peste 60 de unitati, colaboreaza cu peste peste 5.000 de intermediari si activeaza in piata asigurarilor generale (non-viata).

Sursa foto: Mediafax Foto