Consiliul de Administratie al Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a decis in sedinta de joi sa mentina in continuare rata dobanzii de politica monetara la 1,75% pe an, precum si ratele rezervelor minime obligatorii (RMO) pentru pasivele in lei la 8% si pentru cele in valuta la 12%, in linie cu asteptarile analistilor, scrie News.ro.

BNR a reiterat gestionarea adecvata a lichiditatii din sistemul bancar. "BNR monitorizeaza cu vigilenta evolutiile mediului international si intern, fiind gata sa utilizeze toate instrumentele de care dispune in aceasta perioada de incertitudini sporite, in vederea indeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preturilor pe termen mediu si pentru mentinerea stabilitatii financiare", se mentioneaza in comunicatul bancii centrale.

Analistii se asteptau ca banca centrala sa pastreze neschimbate instrumentele de politica monetara la a cincea sedinta din acest an, in conditiile unor incertitudini generate de votul pro-Brexit, pozitionandu-se deocamdata in expectativa.

“Consideram ca BNR va mentine rata de dobanda de referinta la nivelul minim istoric de 1.75%. Pe de alta parte, banca centrala va continua sa semnaleze faptul ca este pregatita sa lanseze un nou ciclu monetar in acest an (mai ales dupa evaluarea evolutiilor recente, externe si interne, inclusiv a impactului votului pro-Brexit)”, au transmis joi dimineata economistii Bancii Transilvania.

La randul lor, economistii ING Bank apreciaza ca guvernatorul ar putea reitera in cadrul briefing-ului de presa existenta spatiului de relaxare a politicii monetare, daca va fi nevoie dupa votul pentru Brexit, insa ar putea vorbi si despre sprijinul pentru o pereche EUR/RON stabila.

Ultima taiere pe care a operat-o BNR a avut loc in ianuarie, cand a redus RMO in valuta de la 14% la 12%. Dobanda de politica monetara a fost diminuata ultima data in mai anul trecut, cu 0,25 puncte, de la 2% la 1,75%. Tot atunci au fost reduse si ratele RMO pentru pasivele in lei cu doua puncte procentuale, de la 10% la 8%.

Banca centrala imprumuta bancile care au nevoie de lichiditati la dobanda-cheie de 1,75% pe an, iar coridorul simetric la care se situeaza dobanzile facilitatilor permanente este de +/-1,5%. Astfel, bancile cu exces de lichiditati primesc pentru depozitele tinute la BNR o dobanda de 0,25% pe an, iar pentru finantarea prin intermediul facilitatii de credit (credit Lombard), bancile platesc Bancii Nationale o dobanda de 3,25% pe an.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri