Bancile vor cheltui 70 de milioane de dolari in medie, pentru implementarea acordului de capital Basel II, potrivit unui studiu realizat de Ernst&Young impreuna cu revista The Economist, la care au participat si trei banci din Romania.

La studiul realizat de Ernst&Young impreuna cu revista The Economist, la care au participat 307 banci din Europa printre care si trei institutii din Romania, anunta NewsIn.

"Bancile mici, care nu vor implementa metodele avansate de abordare a managementului riscului din Basel II vor avea si costuri mai mici, de sub 50 milioane de dolari. De exemplu, un grup bancar grecesc, a estimat ca va cheltui intre 25 si 35 milioane de dolari pentru implementarea Basel II", a declarat Andrew McCartney, partener principal Ernst&Young pentru Europa de Sud-Est.

Costurile nu se vor opri, deoarece la aplicarea Basel II vor exista si cheltuieli continue asociate in special in zona IT, de autorizare si mentenanta dar si pentru pregatirea resurselor umane specializate in managementul riscului.

Bancile vor trebui sa constituie echipe dedicate modelelor de gestionare a riscurilor asociate portofoliului de credite si acest lucru costa foarte mult. Potrivit studiului, realizat de Ernst&Young impreuna cu revista The Economist, majoritatea bancilor se lupta inca cu aplicarea pilonului 1 din Basel II, mai ales in zone de tehnologie si de pregatire a sistemelor informatice. in acelasi timp, exista o lipsa de concentrare a bancilor in aplicarea pilonilor 2 si 3 din acordul Basel II, a declarat Andrew McCartney.

Citeste si:

Majoritatea institutiilor bancare din Europa se afla in stadiu de planificare, sau abia acum incep sa implementeze anumite princpii din pilonul doi, in timp ce pilonul trei fie ca este uitat, fie ca este scos din planuri, dar in orice caz nu exista preocupari in acest moment.

Basel II foloseste un concept structurat pe trei criterii, menite sa asigure stabilitate financiara sistemului bancar. Primul criteriu este cel al cerintelor minime de capital, care are ca scop imbunatatirea senzitivitatii riscului. Astfel, Basel II cere calcularea capitalului unei banci astfel incat aceasta sa faca fata unui set de trei componente majore ale riscului : riscul de creditare, cel operational si acela al pietelor. Fiecare dintre cele trei componente are cel putin doua sau trei moduri de evaluare, pe diferite nivele de sofisticare a riscului. Se considera ca alte riscuri nu pot fi cuantificate. Acordul Basel I nu se referea decat partial la aceste riscuri. Astfel, in viziunea Basel I, riscul de creditare era tratat de o maniera mai simpla, iar riscul de piata era evaluat post-factum. Riscul operational nu era luat deloc in considerare.

Al doilea pilon, care se refera la supravegherea sistemului, se ocupa de raspunsul organismelor de supraveghere si control la riscul bancar, asa cum e descris de primul criteriu. Se presupune ca pune la dispozitia bancilor centrale mecanisme imbunatatite fata de cele oferite de implementarea Basel I. in plus, ofera bancilor un cadru pentru a face fata altor riscuri, de tipul celor privitoare la lichiditate, risc legislativ sau al marcilor, asa numitele riscuri reziduale.

Disciplina bancara este al treilea pilon al acordului Basel II si mareste transparenta pietei bancare, obligand bancile sa publice informatii mai numeroase. Scopul acestei masuri este de a da pietei o mai buna imagine a pozitiei unei banci in privinta riscurilor pe care aceasta si le asuma creditand.