Porsche Leasing, parte a grupului financiar Porsche, a lansat primul leasing auto in franci elvetieni de pe piata romaneasca, prin care se finanteaza achizitia de autovehicule noi sau second hand pe o perioada intre un an si sase ani
Pana in prezent, pe piata romaneasca se oferea doar leasing auto in euro sau in moneda nationala, se mentioneaza in comunicat.

"Acest produs a fost gandit ca o varianta de finantare cat mai economica pentru autovehiculul achizitionat, insemnand o rata lunara cat mai mica. Este avantajos pentru clientii cu venituri in lei datorita stabilitatii ratei de schimb", a declarat presedintele grupului financiar Porsche, Kurt Leitner.

Leasingul in franci elvetieni se adreseaza atat populatiei, cat si firmelor. Contractul de leasing in franci elvetieni poate fi incheiat pe o perioada intre 12 si 72 luni, cu un avans de 15% pana la 50% si valoare reziduala de pana la 20%. Contractul este semnat in franci elvetieni, iar platile se vor face in lei, la cursul de schimb euro/franc elvetian din ziua respectiva, se precizeaza in comunicatul companiei.

"Porsche Leasing percepe o taxa unica de administrare a contractului, reprezentand 1,9% din valoarea totala a masinii, iar pentru serviciile de logistica se plateste suma de 165 de franci elvetieni", se spune in documentul mentionat.

Astfel, pentru o masina in valoare de 12.000 euro, cu avans platit de client de 15% si o perioada de 72 de luni, rata lunara a leasingului este de 244 franci elvetieni (echivalentul a 146 euro). Calculul nu include taxa pe valoarea adaugata (TVA) si asigurarea CASCO. Rata dobanzii este de 6,85%, iar dobanda anuala efectiva (DAE) este de 7,8%, potrivit comunicatului Porsche Leasing.

Porsche Leasing Romania IFN SA, infiintata in 1999, este una din cele patru companii ale Grupului Financiar Porsche si ofera servicii financiare de leasing si logistica pentru automobilele finantate. Marcile finantate de Porsche Leasing sunt comercializate de Porsche Romania prin reteaua nationala de dealeri: Audi, SEAT, Skoda, Volkswagen si Porsche.






Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri