Gradul de indatorare maxim acceptat de Bank Leumi Romania la un client se va stabili pe baza venitului solicitantului si a "scoringului" calculat de banca, a mentionat Ionescu.

"Bank Leumi Romania va aplica noile norme de creditare probabil din luna septembrie pentru unele produse deja existente in portofoliul bancii, dupa ce vom finaliza instruirea si familiarizarea personalului cu noile conditii in care se acorda creditele", a spus Ionescu, citat de NewsIn.

La stabilirea asa numitului "venit minim eligibil", banca scade din veniturile nete ale clientilor un "cos minim de subzistenta" de 750 lei pentru familie din trei persoane, iar pentru fiecare persoana suplimentara se adauga cate 200 lei, a explicat Ionescu. El a mai spus ca banca poate acorda credite imobiliare fara avans, in functie de veniturile solicitantului.

Banca a depus la Banca Nationala a Romaniei (BNR) dosarul pentru validarea normelor proprii de creditare pe 3 august 2007.

Citeste si:

Bank Leumi Romania este a opta banca de pe piata romaneasca care are normele "stampilate" de banca centrala, dupa Alpha Bank Romania (pe 8 mai), BRD - Groupe Societe Generale (pe 25 mai), Volksbank Romania (pe 5 iunie), Banca Comerciala Romane (BCR) (pe 12 iunie), ATEbank Romania (pe 10 iulie), Banca Transilvania (pe 24 iulie) si Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) (pe 7 august).

Dintre normele validate de BNR pana in prezent, doar cele ale BRD, Bancii Transilvania si Bank Leumi Romania prevad un grad de indatorare maxim de 70%, celelate banci stabilind un nivel de cel mult 65% si chiar 60%, in cazul ATEbank Romania.

Bank Leumi Romania are in prezent o retea de 35 de sucursale si agentii, dupa ce recent a deschis recent doua unitati in Bucuresti si doua la Timisoara si a relocat in spatii noi unitatile din Suceava, Bacau, Constanta si Turda. Pentru anul in curs, banca are in plan deschiderea unor noi unitati, printre care si a unei sucursale la Craiova.

Bank Leumi Romania detinea active de 576,5 milioane lei (170,5 milioane euro) la sfarsitul anului trecut si controla 0,33% din piata bancara romaneasca, dupa cum arata datele bancii centrale. Bank Leumi Romania (fosta Eurom Bank) este subsidiara grupului financiar israelian Leumi, care a cumparat in august 2006 un pachet de 99,27% din capitalul social al Eurom Bank de la firma olandeza Kolal BV, pentru care a platit 34 milioane dolari.