Banca libaneza Blom Bank, care activeaza deja pe piata romaneasca printr-o sucursala a subsidiarei din Egipt, deschide in decembrie si o sucursala a subsidiarei franceze, Blom Bank France Paris - Sucursala Romania, care a fost deja inregistrata de banca centrala.
Blom Bank France Paris Sucursala Romania a fost inmatriculata in registrul institutiilor de credit al bancii centrale si isi va demara activitatea in luna decembrie a acestui an, potrivit datelor publicate vineri de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

Ca urmare a deschiderii noii unitati la inceputul lunii decembrie, sucursala din Romania a Blom Bank Egypt S.A.E. Egypt va fi inchisa. "Vom pastra acelasi sediu social, pe bulevardul Unirii, dar vom opera doar prin sucursala Blom Bank France Paris, care va prelua activitatea sucursalei Blom Bank Egypt S.A.E., la care vom renunta", a declarat Mirela Pop, responsabila pentru relatiile publice in cadrul Blom Bank, pentru NewsIn.

Noua banca, care are sediul pe bulevardul Unirii, are statut de sucursala a unei institutii de credit din alte tari membre ale Uniunii Europene si este a noua de acest fel inregistrata in Romania. Pentru a deschide o astfel de sucursala dupa intrarea Romaniei in UE, este nevoie doar de o simpla notificare facuta catre BNR prin intermediul bancii centrale din tara de origine, potrivit legislatiei in vigoare.

Blom Bank activa, pana in prezent, pe piata din Romania printr-o sucursala a subsidiarei sale egiptene Blom Bank Egypt S.A.E., care a functionat, pana in luna aprilie a anului trecut, sub denumirea de MISR Romanian Bank SA Cairo, sucursala Bucuresti.

Blom Bank France este detinuta in proportie de peste 99% de Blom Bank, cu sediul in Beirut, si este specializata in servicii bancare personalizate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri