Euro era cotat la 3,5835 lei la primele tranzactii, dupa care moneda nationala s-a depreciat pana la 3,5965 lei/euro in decurs de trei ore si jumatate. De la acest nivel, cursul a scazut brusc, in mai putin de cinci minute, la 3,5825 lei/euro, iar apoi pana la 3,5760 lei/euro, ca urmare a anuntului de majorare a dobanzii de sterilizare a excesului de lichiditate din piata interbancara.

Ulterior, moneda nationala a pierdut treptat terenul castigat si dupa ce s-a mentinut in apropierea nivelului de 3,58 lei/euro, leul a pierdut in mai putin de jumatate de ora aproape doi bani, pana la 3,5980 lei/euro, iar dupa 15:30 cursul s-a stabilizat la 3,5880-3,5940 lei/euro.

"Leul s-a apreciat usor dupa anuntul BNR, dar miscarea a fost de scurta durata, probabil pentru ca majorarea era asteptata de toata piata. In plus, nici volumele tranzactionate nu sunt foarte mari, ca de inceput de an", a spus seful departamentului de tranzactii interbancare al Volksbank, Monica Angelescu, citat de NewsIn.

Cursul afisat luni de Banca Nationala a Romaniei (BNR), de 3,5798 lei/euro, descrie o apreciere a monedei nationale cu aproape un ban (0,28%) fata de euro, de la 3,5897 lei/euro, cat era la sfarsitul saptamanii trecute.

Citeste si:

Pe pietele internationale, dolarul s-a apreciat in trepte de la 1,4748 la 1,4659 dolari/euro, dupa care s-a depreciat in trepte, iar la 17:00 ora Romaniei, euro era cotat la 1,4717 dolari/euro.

Cursul afisat luni de banca centrala arata o apreciere a monedei nationale cu mai putin de un ban (0,11%) fata de dolar, de la 2,4415 lei/dolar, cat era vineri, la 2,4387 lei/dolar.

Banca centrala a afisat in prima parte a zilei de luni, in jurul orei 11:00, un nivel al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 7,16% pe an, fata de 7,18% pe an cat era la sfarsitul saptamanii trecute, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a scazut la 7,83% pe an, de la 7,89% pe an, cat era vineri.

Dobanzile interbancare la depozitele pentru o zi, de tip overnight, au crescut ulterior la 7,70-8,10% pe an, dupa ce BNR a anuntat ca organizeaza licitatie pentru depozite la doua saptamani cu dobanda anuala de 8%. BNR a atras 4,78 miliarde lei de la cele 14 banci participante la licitatie.