Moneda nationala s-a apreciat pe tot parcursul zilei cu circa 0,7%, pana la 3,4720 lei/euro, dar dupa inchiderea sedintei valutare locale, investitorii straini si-au marcat o parte din profituri, iar cursul a urcat usor peste 3,48 lei/euro.
Leul s-a apreciat pana aproape de 3,47 lei/euro in prima parte a zilei, dar dupa ora 13 a inceput sa piarda usor teren in fata euro. Moneda nationala s-a apreciat din nou in ultima parte a sedintei pana la cotatii de 3,4720 lei/euro, insa, dupa inchiderea sedintei valutare locale, bancile nerezidente au inceput sa cumpere euro. In jurul orei 17:30, bancile cumparau un euro cu 3,4780 lei si il vindeau cu 3,4810 lei.

"S-ar putea ca leul sa ajunga si la cursul de 3,45 lei/euro, dar exista o anumita teama si pentru ca restul monedelor din regiune se depreciaza. Ma astept, insa, la fel de bine la un curs de 3,50 lei/euro intr-un interval de o saptamana. Orice este posibil", a declarat dealerul Bancii Comerciale Carpatica (BCC) Florin Constantinescu, citat de NewsIN.

Cursul de referinta afisat, miercuri, de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a fost de 3,4763 lei/euro, cel mai scazut de la sfarsitul anului trecut pana in prezent. Astfel, pe 24 decembrie 2007, BNR anuntase un nivel de 3,4673 lei/euro. Fata de dolarul american, cursul de referinta indica o intarire a leului cu peste un ban (0,65%), pana la 2,2452 lei/dolar, de la 2,2598 lei/dolar, cat era marti.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat in dimineata zilei de miercuri, pana la 1,5516 dolari/euro, ca urmare a semnalelor Fed de mentinere a dobanzii de referinta la nivelul curent pentru urmatoarele luni. Dupa 10:00, ora Romaniei, dolarul a reinceput sa castige teren in fata euro, pe fondul scaderii pretului petrolului, iar la 17:40, ora Romaniei, euro era cotat la 1,5426 dolari.

BNR a afisat, in prima parte a zilei de miercuri, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 10,77% pe an, usor peste cel de 10,75% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a urcat nesemnificativ, la 11,27% pe an, de la 11,25% pe an, cat era marti.

Dobanzile interbancare de tip overnight se mentin la un nivel ridicat, de peste 11% pe an, peste cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri