Bank of Cyprus a lansat un card de debit Visa pentru populatie, in lei, ce poate fi folosit inclusiv la plata pe internet, cu facilitate de descoperit de cont (overdraft) in limita a patru salarii nete, la o rata a dobanzii in functie de dobanda ROBOR, a anuntat banca.
Din aceasta luna, piata cardurilor din Romania are un nou emitent: Bank of Cyprus. Cel de-al 29-lea emitent bancar din piata locala a pus in circulatie carduri sub licenta Visa (Classic), adresate persoanelor fizice.

Produsele sunt carduri de debit embosate, atasate conturilor curente in lei, care pot fi utilizate inclusiv pentru plati pe Internet. Posesorul Bank of Cyprus Visa Classic beneficiaza de facilitatea de overdraft in limita a maximum patru salarii lunare nete, la o rata a dobanzii stabilita in functie de ROBOR.

"Taxele, comisioanele sunt foarte atractivse, este un card foarte flexibil pentru platile in reteaua comerciala si in mediul virtual si, desi nu sunt carduri din segmentul premium, produsul lansat de noi are avantajul ca este prevazut cu servicii de asistenta in regim de urgenta la nivel international", a declarat Ana Bobina, Head of cards - Bank of Cyprus Romania.

"In plus, chiar daca suntem inca la inceput, posesorii cardurilor noastre vor putea retrage numerar, cu comision zero, din peste 750 de ATM-uri la nivel national. Acesta este un alt mare avantaj pentru posesori si a putut fi oferit ca urmare a parteneriatului incheiat in acest sens cu Banca Transilvania", a adaugat sursa citata.

Reteaua de sucursale a bancii se ridica la opt unitati, fiecare dintre ele fiind dotata cu cate un ATM. Pentru retrageri de numerar clientii vor folosi exclusiv automatul bancar, serviciul nefiind disponibil la ghiseu prin intermediul POS-ului.

Primele teste pe cardurile Bank of Cyprus Visa Classic au fost efectuate in august a.c., procesatorul fiind PayNet.

"Ne asteptam ca pana la sfarsitul anului viitor sa avem in circulatie peste 6.000 de carduri Visa Classic. Portofoliul final de carduri va fi insa sensibil mai mare avand in vedere ca in primul trimestru din 2009 vom lansa si un card de business, tot sub licenta Visa", a mai precizat Bobina.

La sfarsitul lunii octombrie a.c., Bank of Cyprus Romania detinea un portofoliu de 2.000 clienti care aveau deschise un numar de aproximativ 2.200 de conturi (1.550 persoane fizice si 650 persoane juridice).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri