Anul 2010 o sa fie la fel de dificil precum a fost 2009 pentru economia Romaniei, insa sistemul bancar autohton isi mentine potentialul de dezvoltare, iar avansul creditului va ajunge la 5% la sfarsitul anului viitor, dupa ce in acest an va urca usor, cu doar 1,3%, din cauza impactului puternic al crizei economice, potrivit celui mai recent raport realizat de UniCredit Group.
"In ansamblu se observa o mentinere a portofoliului de credite la sfarsitului anului 2009 (n.r. - avansul fiind foarte redus, de doar 1,3%), insa un mesaj pozitiv pentru sistem este ca expunerea bancilor straine, care au 90% din piata, s-a pastrat", a declarat Rozalia Pal (foto), economistul-sef al UniCredit Tiriac Bank, adaugand ca 2010 va fi un an la fel de dificil precum a fost si 2009, atat pentru banci, cat si pentru populatie.

Avansul anual al creditului se va plasa la 1,3% la finalul acestui an, potrivit raportului prezentat de UniCredit, urmand ca in 2010 sa fie de 5%, iar in 2011 sa ajunga la 9,9%. Potrivit analistilor UniCredit, potentialul de dezvoltare a sistemului bancar a ramas intact, iar gradul de penetrare a sistemului va continua cu suport de capital strain. Desi revenirea totala din criza necesita timp, estimarile UniCredit arata ca ritmul de crestere va fi mai echilibrat si vizibil din a doua parte a anului 2009.

O evolutie importanta ar putea sa fie inregistrata la nivelul creditelor ipotecare, raportul bancii reliefand faptul ca acest segment ar putea genera o crestere la nivel de sistem de 9,9% in 2010 si de 11,9% in 2010, desi ponderea creditelor ipotecare in Produsul Intern Brut va ramane scazuta, de 4,8% in 2010 si 5% in 2011.

"Piata creditelor ipotecare prezinta un potential de crestere foarte mare pe termen lung, iar in prezent ponderea lor in Produsul Intern Brut este foarte redusa (4%) comparativ cu alte tari din regiune. O crestere de 9,9% a acestui segment in 2010 este una sustenabila deoarece acum vorbim despre o piata nedezvolata", a explicat Rozalia Pal.

Totusi, creditele neperformante vor continua sa creasca si in 2010 si vor atinge punctul de maxim in prima parte a anului urmator. Pentru 2009, analistii UniCredit estimeaza ca in sistemul bancar din Romania ponderea creditelor neperformante in total portofoliu va ajunge la 16%, urmand sa urce in 2010 pana la 17,5%, iar in 2011 sa se reduca la 14%.

"Performanta unor banci active pe aceeasi piata poate varia semnificativ, intrucat profitabilitatea depinde foarte mult de calitatea portofoliului individual al unei banci si de costul riscului. Acestia vor fi anii cei mai importanti pentru repozitionarea si reorientarea strategiilor bancilor", a subliniat Deborah Revoltella, sef al departamentului de analiza strategica pentru Europa Centrala si de Est in cadrul grupului UniCredit.

Economia Romaniei va scadea cu 7,5% in acest an, potrivit raportului prezentat, iar in 2010 se va mentine la un nivel asemanator, cresterea urmand sa fie de doar 0,4% si abia din 2011 sa inregistreze un avans de 3,5%.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri