„Sint discutii ca banii proveniti din privatizarile din Romania sa fie distribuiti si pentru lansarea sistemului public privat de pensii. Adica, militez ca acesti bani sa nu mearga numai pentru acoperirea unor gauri negre. Si in cazul privatizarii BCR, tot asta o sa sustin“, a declarat la sfirsitul saptaminii Gheorghe Barbu, ministrul Muncii si, totodata, membru in Comisia de privatizare a BCR. El completeaza astfel o idee lansata saptamina trecuta de Finante, conform careia, anul viitor, vor exista facilitati fiscale pentru contributiile la astfel de fonduri. Laurentiu Alexandrescu, consilier al Departamentului de Legislatie din Ministerul Finantelor, a spus ca zilele acestea se studiaza posibilitatea introducerii, incepind cu 2006, a unor deduceri la sumele platite pentru pensiile private si produsele de economisire-creditare destinate achizitionarii sau construirii unei locuinte.

Bani de la stat pentru pensii private si locuinte

Deducerea de 100 de euro la angajator ar veni peste deducerea existenta, de 200 de euro pe an, oferita in prezent, conform Codului fiscal, pentru contributiile la fondurile private de pensii. Deducerea de 200 de euro sta insa degeaba in Cod, pentru ca, din cauza bilbiielilor legislative, sistemul privat de pensii va deveni operational abia din vara anului viitor. In plus, pe linga prima pe care o ofera acum statul in sistemul de economisire-creditare, de 15% din suma economisita, ar urma sa vina inca 100 de euro, de data aceasta pentru angajatorul care va alege sa-i vireze salariatului o contributie lunara la o banca pentru locuinte.

Efortul financiar pare putin prea mare pentru buget, mai ales daca sistemul va avea succes. Insa daca e vorba despre banii din privatizare, lucrurile par sa se lege intr-un mod fericit. Incurajarea economisirii si, pe de alta parte, finantarea datoriei externe sint unele dintre putinele destinatii care ar impiedica acesti bani sa creeze presiuni inflationiste.

Bataie pe sumele din privatizare

La nivel declarativ, deocamdata, se isca o lupta pe banii din privatizare. Tot de „o parte din bani“ se agata si guvernul, vrindu-i pentru constructia strazilor. Premierul Tariceanu a declarat ca ar vrea ca o parte din banii de privatizare sa fie folositi de controversata viitoare Companie pentru Dezvoltarea Infrastructurii. Aceasta va fi un apendice al guvernului, si se va ocupa cu alegerea unor firme de constructii ca parteneri la reabilitarea infrastructurii din Romania. Statul se asteapta sa cistige pe CEC si BCR peste 4 miliarde de euro.