Legislatia bancara ar urma sa fie revizuita si sa intre in vigoare pana la finalul lunii martie 2010, iar bancile cu probleme vor trebui sa solicite autorizatia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) inainte de a incepe procedurile de lichidare, potrivit scrisorii de intentie a guvernului, transmisa FMI.
Potrivit acesteia, amendamentele legale la cadrul de inchidere a bancilor vor fi elaborate prin consultare cu Fondul Monetar International (FMI).

"Ne mentinem angajamentul de a imbunatati sistemul de siguranta disponibila pentru a tine sub control tensiunile financiare negative. Intentionam sa dezvoltam cadrul de lichidare a bancilor-problema (...). Vom incredinta, de asemenea, BNR competenta de luare a deciziilor cu privire la demersurile de intreprins in cazul unei institutii de credit insolvabile, prin modificarea regimului de insolventa a bancilor, in sensul solicitarii autorizatiei BNR inainte de a initia procedurile de lichidare", se arata in scrisoarea de intentie, citata de NewsIn.

Legea institutiilor de credit va specifica un declansator clar pentru numirea obligatorie si din timp a unui administrator special, care va putea implementa prompt masuri de restructurare, incluzand achizitia si asumarea, vanzarea de active, transferuri de depozite si diminuarea capitalului pentru a absorbi pierderile. Legea va autoriza BNR sa stabileasca competentele si atributiile administratorului special.

"Parlamentul trebuie sa adopte pana la finele lunii martie 2010 o lege despre independenta autoritatilor de supraveghere din sectorul bancar nefinanciar (...)", se mai arata in document.

BNR va monitoriza indeaproape evolutiile in materie de calitate a activelor si va mentine un nivel adecvat de provizionare.

In memorandumul tehnic ce insoteste scrisoare se arata ca "bazarea pe liniile de credit in finantarea Fondului de garantare a depozitelor va fi redusa treptat prin majorarea resurselor financiare ale Fondului". In acest sens, BNR ar urma sa decida pana la finalul lui septembrie majorarea ratei de contributie efectiva pentru 2011.

Totodata, se precizeaza ca avansul permanent si oficial al nivelului minim al ratei de adecvare a capittalului de la 8% la 10% ramane un obiectiv pe termen mediu, iar implementarea standardelor IFRS ar urma sa aiba loc de la inceputul lui 2012.

Limite trimestriale de inflatie

Politica monetara trebuie sa ramana orientata catre stabilitatea preturilor si atingerea tintei de inflatie a BNR, de 3,5% la sfarsitul lui 2010, respectiv 3% plus sau minus un puct procentual la finele lui 2011, se mai precizeaza in document.

Astfel, Romania va trimite trimestrial date despre nivelul inflatiei.

"In cazul in care rata inflatiei IPC an pe an se afla in afara limitelor superioare (...), autoritatile se vor consulta cu Fondul cu privire la politicile propuse ca raspuns inainte de a solicita alte trageri in cadrul programului. In plus, BNR va avea discutii cu expertii Fondului in cazul in care rata inflatiei IPC an pe an se situeaza in afara limitelor inferioare specificate pentru finele fiecarui trimestru", se mai arata in document.

Limita superioara a intervalului exterior este 6,5% pentru martie, 6% pentru iunie, 5,75% pentru septembrie si 5,5% pentru decembrie. Pentru intervalul interior, limita superioara este de 5,5% pentru martie, 5% pentru iunie, 4,75% pentru septembrie si 4,5% pentru decembrie 2010.
In cazul intervalului interior, limita inferioara este de 3,5% pentru martie, 3% pentru iunie, 2,75% pentru septembrie si 2,5% pentru decembrie, iar la cel al intervalului exterior limita inferioara este tot cu cate un punct procentual mai mica.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri