“Principala provocare a clientilor nostri este fluxul de capital, iar noul produs produs pe care il lansam impreuna cu Unicredit Tiriac Bank este menit sa aduca un suport concret atat prin linia de creditare, cat si prin ofertele promotionale aferente programului”, a declarat Claude Sarrailh (foto), director management clienti in cadrul Metro Cash&Carry Romania.

Acesta a estimat ca in primul an de la lansarea cardului vor fi atrasi 10.000 de clienti, urmand ca in urmatorii 2-3 ani numarul lor sa creasca la cateva mii. Metro Cash&Carry opereaza pe plan local 26 de unitati.

Cardul a fost testat printr-un program pilot de 1.000 de clienti din Iasi si Craiova, demarat in aprilie 2009. “Am ales aceste orase pentru ca ele au un numar mediu de clienti la nivel de magazin, iar rezultatele obtinute ne-au convins sa extindem cardul co-branded la nivel national”, a spus Sarrailh pentru Wall-Street, punctand totodata ca noul card business to business a fost creat special pentru Romania, in alte tari in care opereaza retailerul existand doar carduri business to consumer.

In cadrul programului pilot, valoarea medie a tranzactiilor efectuate cu cardul co-branded s-a incadrat in intervalul 200-500 de euro pe luna, a precizat Zoltan Major, vicepresedintele Unicredit Tiriac Bank responsabil de divizia de retail. “Valorile acestea au fost inregistrate in orase de provincie, suntem siguri ca in Bucuresti tranzactiile vor fi mult mai ridicate”, a mai spus Major. [Vezi aici ce propune Zoltan Major bugetarilor care au probleme in a-si plati ratele la credite.]

Cardul cu dubla marca (co-branded), emis sub logo-ul Visa, are o linie de credit echivalenta cu maximum 35.000 de euro, dar nu mai mult de 30% din cifra de afaceri medie lunara a companiei, calculata pe baza ultimului bilant pentru un intreg an financiar, si o perioada de gratie de 50 de zile.

Cardul este emis cu o valabilitate de 36 de luni, iar la scadenta se reanalizeaza prelungirea valabilitatii, in functie de indeplinirea conditiilor de eligibilitate anuntate de banca. Suma minima de rambursat este de 10% din suma datorata bancii la sfarsitul fiecarui ciclu de tranzactionare, se precizeaza in comunicatul de presa emis de Metro.

Cardul poate fi solicitat printr-o cerere la orice sucursala a Unicredit Tiriac Bank sau la agentiile bancii din cadrul Metro Cash&Carry. Pentru obtinerea acestuia, solicitantul trebuie sa depuna o serie de acte, precum copie a documentelor de infiintare a companiei, certificat constatator de la Registrul Comertului, hotararea AGA cu privire la contractarea creditului si bilanturi financiare pe ultimul an si semestru cu balantele aferente.

Cifra de afaceri totala a diviziilor Metro Group in Romania (Metro Cash&Carry si Real Hypermarket) a fost anul trecut de 1,897 miliarde euro, in scadere cu 10,7% fata de anul anterior, cand a raportat 2,126 miliarde euro, din cauza deprecierii leului in raport cu euro si contractiei consumului pe fondul crizei economice mondiale.

Din totalul de 1,897 miliarde de euro, vanzarile Metro Cash & Carry au reprezentat 1,226 miliarde euro, iar cele raportate de divizia de hipermarketuri (Real Hypermarket) au fost de 0,671 miliarde de euro.

Metro Group este unul dintre cei mai mari retaileri la nivel mondial, ajungand la vanzari totale de peste 65 de miliarde de euro. Compania opereaza in jur de 2.100 de magazine in 33 de tari, in care lucreaza peste 290.000 de angajati.

UniCredit le propune bugetarilor restructurarea creditelor

UniCredit le propune bugetarilor restructurarea creditelor